Achiziţie de lux la PSD Neamţ: Ministrul Mediului de Afaceri, membru cu funcţie în organizaţia judeţeană!

„Suntem fericiţi, eu şi colegii mei, că am reuşit să facem o achiziţie atât de importantă pentru organizaţie. Organizaţia PSD Neamţ l-a sprijinit pe dl. Ilan Laufer în această funcţie din care va face tot ce trebuie pentru mediul de afaceri”, a precizat Arsene.

Tânărul ministru are rădăcini în Moldova. Nu alaes întâmplător Neamţul. Pe lângă susţionerea organizaţiei şi invitaţia pe care şeful PSD i-a făcut-o, a contat şi faptul că Neamţul are una dintre cele mai puternice oragnizaţii social-democrate din România: „Vin în organizaţia din Neamţ foarte bucuros, mă simt ca acasă, am avut parte de o primire extraordinară. Ce pot să vă spun este faptul că tot suflul şi toată puterea mea vor ajunge şi în Neamţ. Este organizaţia care m-a propus şi mi se pare absolut normal să o susţin în toate proiectele pe care le are”, a spus ministrul.

Ilan Laufer, contrar unor zvonuri, nu va ocupa funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene de tineret (TSD) de la Neamţ, deşi vârsta i-ar permite. TSD va fi în continuare condus de deputatul Ciprian Şerban, în timp ce noul membru cu ştaif va fi unul din vicepreşedinţii filialei judeţene.

„Îi mulţumesc domnului preşedinte şi întregii organizaţii PSD pentru încredere şi susţinere. Vom face tot ce trebuie să aplicăm măsurile de guvernare, de accea promit că venirea mea în PSD Neamţ nu va fi doar formală. Voi fi activ, îmi doresc să fiu un membru activ, voi face tot ceea ce ţine de mine ca dvs. să fiţi mândri”, a precizat Laufer, după care a prezentat câteva măsuri fundamentale pentru modificarea – de data asta în bine, a legislaţiei în mediul de afaceri.

Ilan Laufer, ministrul Mediului de Afaceri este noul membru al organizaţiei PSD Neamţ, care l-a prezentat presei sâmbătă, după şedinţa de Birou Permanent Judeţean.

„Am votat, în BPJ, primirea în organizaţia PSD Neamţ a domnului ministru Ilan Laufer, căruia îi spun, şi cu această ocazie, bun venit”, a declarat, în debutul conferinţei de presă, Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ.

„Am convingerea că venirea domnului ministru în PSD va aduce un mare plus în organizaţie, iar în plan administrativ, sprijinirea unor proiecte deosebit de importante pe care Consiliul Judeţean Neamţ şi autorităţile publice locale le vor implementa”, a precizat şeful PSD Neamţ.

Organizaţia PSD Neamţ l-a spijinit, în plan central pe Ilan Laufer la funcţia de ministru al Mediului de Afaceri, după ce, în Guvernul Grindeanu, acesta fusese secretar de stat în acelaşi minister.

În această calitate, a prezentat la Piatra Neamţ, în luna martie, varianta finală a programului guvernamental Start Up Nation.

Mariana OLTEAN TUDOSE