Achitare în cazul suspecţilor de la Ciurea

instanta

Doi suspecţi de uciderea unui consătean au fost achitaţi de Tribunalul Neamţ. Miercuri, instanţa a pronunţat sentinţa prin care Ioan Velniciuc şi Silviu Băluşel, ambii din satul Ciurea, comuna Pânceşti, au fost achitaţi pentru acuzaţiile de violare de domiciliu şi lovituri cauzatoare de moarte, fiind respinse totodată şi pretenţiile băneşti ale mamei lui Vasile Talpău (46 de ani). Pe parcursul procesului, instanţa a căutat dovezile prin care cei doi au fost acuzaţi de faptul că l-au bătut şi l-au înjunghiat pe acesta, audiind martorii, pe inculpaţi, pe mama celui mort. La acestea se adaugă şi restul probelor aflate la dosar, astfel că în final tribunalul a ajuns la concluzia că nu există probe directe care să-I incrimineze pe cei doi inculpaţi. Sentinţa nu este definitivă, parchetul putând declara apel.

De la bun început Ioan Velniciuc şi Silviu Băluşel au negat că ar fi implicaţi în uciderea prietenului lor, Vasile Talpău (46 de ani), iar la detectorul de minciuni s-a dovedit că amândoi au avut “un comportament disimulat”, după cum se arată în rechizitoriu. Fapta a avut loc în noaptea de 5 ianuarie. Potrivit actului de inculpare, suspecţii au băut la un bar din sat, apoi au plecat spre casă şi în drum au trecut pe la poarta prietenului lor. Atunci şi-au amintit de un conflict mai vechi şi ar fi decis să clarifice lucrurile. Au intrat în curte şi apoi au dat năvală peste bărbatul care dormea în bucătăria de vară şi l-au luat la bătaie, cei doi fiind înarmaţi cu un cuţit, un topor şi o rangă, potrivit anchetatorilor. Vasile Talpău n-a mai apucat să strige după ajutor, căci a fost imediat lovit în cap şi a leşinat, se arată îna ctul de inculpare. Asta nu i-a împiedicat pe cei doi să-l lovească şi să-l înţepe cu cuţitul, lăsându-l în comă, într-o baltă de sânge. Nici mama lui, care dormea în casă, n-a auzit nimic, şi l-a găsit abia peste câteva ore. Femeia a chemat un nepot s-o ajute, abia acesta sunând la salvare.

Victima a fost transportată la Spitalul Roman, unde a rămas internat cu plăgi înjunghiate şi fracturi costale multiple în zona stângă a pieptului şi hemotorax, cu emfizem subcutanat. Medicii legişti au apreciat că bărbatul prezintă leziuni pentru a căror vindecare necesită 70 – 80 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol. Din cauza rănilor, însă, în dimineaţa de 11 ianuarie Vasile Talpău a murit. Din raportul Cabinetului medico-legal Roman rezultă că moartea lui a fost violentă, provocată de şocul traumatic produs în urma unui politraumatism cu multiple excoriaţii, plăgi, contuzii ale membrelor, toracice, multiple fracturi costale şi ale membrelor. “Leziunile puteau fi produse prin loviri active repetate cu mijloace, corpuri contondente şi posibil obiect despicător tăios, iar fracturile costale şi pneumotoraxul prin lovirea şi comprimarea toracelui între două planuri dure”, se arată în rechizitoriul parchetului. Anchetatorii au aflat la audieri că înainte de a muri, victima i-ar fi spus surorii lui cine l-a bătut.

Silviu Băluşel şi Ioan Velniciuc erau prieteni cu victima, iar din declaraţiile martorilor reiese că făceau parte dintr-un grup mai violent. Au ajuns să fie temuţi în sat după ce ambii inculpaţi au mai fost cercetaţi şi condamnaţi pentru furturi, dar mai ales după ce Silviu Băluşel a răpit şi a violat o fetă cu handicap psihic, pe care a vândut-o apoi unui bărbat din Todireni pentru patru milioane lei vechi şi două vaci, şi astea luate după ce Silviu Băluşel l-a bătut pe el şi pe mama acestuia.

Cristina IORDACHE