Accident rutier comis de un șofer băut în Piatra Neamț

accident 3În mai puțin de 12 ore, polițiștii au depistat 4 șoferi care conduceau, deși consumaseră alcool.

Cazurile sunt din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar doi dintre cei cu „curaj“ au fost prinși în municipiul Piatra Neamț. Un tânăr, de 26 de ani, a pierdut controlul volanului, de beat ce era, și a lovit două mașini parcate pe strada Petru Rareș. „În data de 12 noiembrie 2016, la ora 23:30, pe strada Petru Rareș a avut loc un accident soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în timp ce un tânăr de 26 de ani conducea un autoturism din direcția Orion spre hotel Ceahlău, a pierdut controlul asupra vehiculului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme staționate“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. Când l-au testat alcoolscopic, polițiștii au constatat că aparatul a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că tânărul a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal.

Un alt pietrean, în vârstă de 45 de ani, a fost depistat conducând băut. El a fost oprit sâmbătă seara de o patrulă de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, pe bulevardul Republicii. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a reieșit că se afla sub influența alcoolului, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a precizat aceeași sursă.

*„Curajoși“ pe șoselele din județ

În noaptea de 12 spre 13 noiembrie 2016, la ora 0:40, polițiștii Postului de Poliție Sagna și Gâdinți care se aflau în patrulare au surprins în flagrant un bărbat de 44 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 207A, fiind sub influența alcoolului.

Două ore mai târziu, polițiștii Postului de Poliție Tămășeni au depistat pe un tânăr de 22 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe strada Unirii, fiind sub influența alcoolului. Un alt șofer aflat sub influența alcoolului a fost depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de către o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției orașului Bicaz. „Conducătorul auto a fost oprit în trafic, pe strada Republicii, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a mai spus ofițerul de presă.

În toate cazurile, polițiștii au reținut permisele de conducere și au deschis dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Cristina IORDACHE