Accident pe Viaductul de la Poiana Largului

O autoutilitară cu semiremorcă a intrat cu viteză pe Viaductul Poiana Largului și a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit în altă autoutilitară care circula regulamentar.

Accidentul s-a produs miercuri, 25 ianuarie, la ora 15:40, iar traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră. Polițiștii rutieri care au ajuns la fața locului au stabilit că șoferul din Piatra Neamț a intrat cu viteză cam mare pe viaduct și semiremorca a derapat. Celălalt șofer a fost rănit. „Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 64 de ani, din Piatra Neamț, conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, din direcția Grințieș – Poiana Largului, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar la intrarea pe Viaductul Poiana Largului semiremorca a derapat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens invers. Aceasta era condusă de către un bărbat de 49 de ani, din Poiana Teiului, care, în urma impactului, a suferit leziuni corporale“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. Bărbatul, cu răni la cap și picior, a fost transportat la Spitalul Județean Neamț unde în urma investigațiilor făcute de medicii din UPU s-a decis internarea lui în secția neurochirurgie.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tot miercuri, un băiat, de 8 ani, din Siliștea (comuna Români), a traversat strada și a fost acroșat de un autoturism condus de către un bărbat de 50 de ani, din Roman. Băiatul a fost adus de ambulanță direct la Spitalul de Urgență din Piatra Neamț, cu traumatism cranio-cerebral acut minor, hematom la frunte și zgârieturi la genunchiul drept. După îngrijirile necesare în UPU, copilul a fost externat.

Cristina IORDACHE