Accident mortal la Petricani

Nici nu se luminase bine, în dimineaţa de sâmbătă, când pe DJ 155I, pe raza

localității Petricani, s-a produs un accident soldat cu decesul victimei.

Din primele cercetări efectuate se pare că în timp ce un bărbat de 66 ani din Suceava conducea un autoturism pe DJ 155I, a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 76 ani din comună care deplasa regulamentar pe partea stângă a drumului județean.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Neamț unde a decedat ca urmare a complicațiilor suferite. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În aceeaşi zi, în jurul orei 15.50, pe DJ 155E, pe raza localității

Drăgănești, s-a produs un accident din care a rezultat rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate se pare că în timp ce un bărbat de 36 ani din  comuna Cristești, județul Iași conducea un atelaj hipo pe DJ 155I, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a surprins și accidentat ușor un pieton de 15 ani din comună care se deplasa regulamentar pe partea dreaptă a drumului.

Şi în Piatra Neamţ a avut loc un accident în fatidica zi de 25 aprilie. În jurul orei10.20, pe strada Gen. N. Dăscălescu din Piatra Neamț, s-a produs un accident din care a rezultat rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate se pare că în timp ce un bărbat de 66 ani din  Roznov conducea un

autoturism pe strada Gen. N. Dăscălescu, a pătruns pe sensul opus de deplasare pentru a evita impactul cu un autoturism aflat în fața sa oprit la trecerea pentru pietoni și a surprins și accidentat ușor un bărbat de 44 ani care se afla în traversarea regulamentară a străzii pe lângă bicicletă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cu o zi mai înainte, pe strada Ștefan cel Mare din Roman, s-a produs un accident din care a rezultat rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate se pare că în timp ce un bărbat de

21 ani din comuna Găiceana , județul Bacău se deplasa cu o bicicletă pe strada Ștefan cel Mare din Roman, s-a angajat în depășirea unui tractor cu semiremorcă care se deplasa pe aceeași direcție, iar datorită neatenției, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă fiind accidentat ușor de tractor.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Geanina NICORESCU