Accident la Tîrgu Neamţ, cu 3 victime

Două maşini s-au ciocnit la Tîrgu Neamţ, în seara de 22 noiembrie, în zona Socar. În urma accidentului, trei persoane au rămas blocate în una din maşini. Din cercetările făcute de poliţişti a reieşit că un bărbat de 53 de ani, din Piatra Neamţ, care ieşea din staţia peco nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, care se deplasa spre Timişeşti, condus de un tânăr de 30 de ani, din Iaşi. După impact, a rezultat vătămarea corporală a tânărului şi a doi pasageri din autoturism, în vârstă de 33, respectiv 18 ani, ambii din Timişeşti. La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de pompieri Tîrgu Neamț şi trei ambulanțe de la SAJ, doua tip B și una tip A. Persoane aflate în autoturisme au primit îngrijiri medicale, fiind transportate la Centrul de Primiri Urgențe Tîrgu Neamț. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, cu politraumatism, un tânăr de 18 ani, cu traumatism cranio-cerebral acut cu pierderea cunoştinţei şi şoferul, de 30 de ani, cu politraumatism.

Geanina NICORESCU