ACCIDENT GRAV PE PÂRTIA COZLA

Cu puțin timp înainte de închiderea programului doi schiori s-au ciocnit violent unul din ei fiind suspect de fracturi la nivelul oaselor bazinului și/sau fractura coxo- femurală. Echipa salvamont a acordat primul ajutor și după un tratament termic și o imobilizare specială , targa canadiană a fost tractată cu un utilaj șenilat, până la autospeciala SMURD. Acțiunea a fost dificilă , victima un bărbat din Piatra Neamț acuzând dureri foarte mari prezentând și simptomele unui început de șoc posttraumatic. Vinovat de accidentul care s-a produs la câțiva metri de unul din salvatorii montani care patrula în zonă este victima care schia cu spatele și nu a văzut celălalt schior care venea cu viteză din lateral.