Ieri, înainte de prânz, pe raza localității Farcașa, aavut loc un acciodent rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma evenimentului rutier, două victime au rămas încarcerate. Din primele rezultate, ar fi fost vorba despre un impact între două autoturisme. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii II Poiana Teiului, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor, informează ISU Neamț. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 72 de ani, din Borca, a condus un autoturism pe direcția Borca – Poiana Teiului. El a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat din Borca, de 28 de ani. Autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism ce se afla parcat în afara părții carosabile Atât bărbatul de 72 de ani cât și o femeie de 69 de ani, din Borca, pasageră în același autoturism, au suferit leziuni. Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. – ne-a declarat Georgiana Moșu – IPJ Neamț La locul evenimentului s-au deplasat și două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii II Poiana Teiului, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea femeii de 69 de ani. Victima a fost extrasă, în stare de conștiență, și predată echipajului de paramedici SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru transportarea la spital, precizează ISU Neamţ.