Un bărbat de 36 de ani care mergea pe lângă bicicletă, ieri dimineaţă, în jurul orei 7, pe DC 111, la Izvoare, comuna Dumbrava Roşie, a fost grav rănit de o maşină. “Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au constatat că şoferul, un bărbat de 76 de ani, din Pângăraţi, din cauza neatenţiei l-a acroşat pe pietonul care mergea pe lângă bicicletă, pe acelaşi sens de mers, şi l-a proiectat în şanţul din dreapta”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Victima a fost transportată de o ambulanţă la spitalul judeţean, unde a fost diagnosticat cu policontuzii şi fracture. Şoferul a fost testat, iar rezultatul a fost negative la alcool, el fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
C.I.