A plecat la crâşmă cu TAF-ul

Valentin D. (22 de ani), din comuna Balcani, judeţul Bacău, este cercetat penal după ce a plecat la crâşmă cu TAF-ul şi s-a răsturnat. Sâmbătă noaptea, cu puţin înainte de miezul nopţii, el a plecat de la barul din satul Poieni, comuna Piatra Şoimului, şi s-a urcat în TAF, luând şi doi localnici în utilaj. Pentru că era băut, el a pierdut controlul vehicului şi s-a răsturnat pe drumul forestier Ciurca, ajungând cu utilajul în albia pârâului cu acelaşi nume. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul, care era angajat la o firmă de exploatare a lemnului, plecase cu TAF-ul din pădure şi a condus pe drumul public, deşi nu avea permis şi era sub influenţa băuturilor alcoolice. El nu a suferit răni în urma accidentului şi a fugit de la locul faptei, ascunzându-se în podul unui grajd. Acolo l-au găsit poliţiştii şi l-au testat imediat, reieşind că avea o concentraţie de 0,78 mg/l alcool în aerul expirat.