Două accidente cu fugă de la locul faptei într-o singură zi
Un bărbat din Bârgăuani a intrat, ieri dimineaţă, într-o căruţă, la Humuleşti, şi în loc să oprească, el a mers mai departe. A circulat cu Dacia boţită până acasă, iar acolo a ascuns maşina în ogradă, sub o prelată. Acolo l-au găsit poliţiştii care au efectuat cercetările în cazul acestui accident, în urma căruia soţul femeii care conducea căruţa a fost transportat la spital, cu policontuzii. „În jurul orei 9 pe strada Mihail Sadoveanu din oraşul Târgu Neamţ a avut loc un acciddent, iar poliţiştii care au efectuat cercetările au stabilit că în timp ce un bărbat de 64 de ani, din Bârgăuani, se afla la volanul unui autoturism, a lovit un atelaj hipo condus de o femeie de 37 de ani, din Bălţăteşti. Pasagerul din atelaj, un bărbat de 37 de ani, din Bălţăteşti, a fost rănit şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Echipajul de poliţie a pornit în căutarea suspectului, pe care l-au găsit acasă, iar la testare a reieşit că nu consumase alcool. Bărbatul, de 64 de ani, din Bârgăuani, are acum dosar penal pentru părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Duminică noaptea a mai avut loc un accident la Secuieni, în jurul orei 2,30. Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au găsit un bărbat de 54 de ani, din Sagna, care a susţinut că el era la volan când a ratat o curbă la dreapta pe DJ 158 şi s-a răsturnat cu maşina pe drum după ce s-a izbit de un gard. „Poliţiştii au continuat cercetările şi au stabilit că fiul bărbatului, un tânăr de 26 de ani, a condus autoturismul pe DJ 158, în localitatea Secuieni, iar când a fost depistat a fost testat etiloscopic, reieşind un rezultat pozitiv”, a mai spus ofiţerul de presă. Tânărul are dosar penal. Două tinere, de 18 şi 23 de ani din Sagna au fost rănite uşor în urma impactului.
Duminică seara, la Săcăluşeşti, o femeie de 63 de ani, din Hangu, care se deplasa pe dreapta carosabilului a fost lovită de un autoturism care se deplasa în acelaşi sens. Poliţiştii au stabilit că la volna era un tânăr de 18 ani din Târgu Neamţ, care nu consumase alcool, potrivit etilotestului.
Cristina IORDACHE