*Trei persoane au fost luate de acasă cu Salvarea după ce au stat în gazele emanate de sobele defecte
O bătrână și două surori s-au intoxicat cu fumul emanat de sobe defecte. O tânără în vârstă de 21 de ani, din Gherăești, de lângă Roman, a apelat Serviciul Unic 112, în dimineața de 14 octombrie, cerând ajutor pentru ea și sora sa, în vârstă de 8 ani. Amândouă acuzau dureri de cap, vertij și dificultate în respirație. Echipajul medical care s-a deplasat la solicitare le-a acordat fetelor primul ajutor, după care le-a transportat la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Medicii de la CPU a diagnosticat pacientele cu intoxicație acută involuntară cu monoxid de carbon și fum și le-au administrat tratament simptomatic. Fetele le-au spus cadrelor sanitare că soba care le-a creat probleme este nouă și abia fusese asamblată, evident, în mod defectuos.
În aceeași dimineață, și o bătrână din Războieni a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind la un pas de moarte din cauza fumului inhalat de la soba al cărei coș se înfundase. Femeia, în vârstă de 83 de ani, locuia singură, iar norocul ei a fost că o vecină i-a trecut pragul de dimineață. A găsit-o căzută pe podea. Abia mai respira. Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Neamț care s-a deplasat la caz i-a acordat victimei primul ajutor, după care a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Neamț, pentru conduita terapeutică. Bătrâna a rămas internată în secția de Medicină Internă.
Geanina NICORESCU