Nouă consilieri prezenți (din 15) au decis la Girov:
*Au fost trei propuneri, dar Florinel Sarion a primit toate voturile, contracandidații Enache și Năforeanu votându-l tot pe el
*Taberele de la Girov infirmă alianța de la Consiliul Județean – a picat un viceprimar UNPR și a fost ales unul PNL
Ședință cu final previzibil ieri la Consiliul Local Girov unde a fost ales – pentru a cincea oară de la alegerile locale din 2012!!! – un nou viceprimar. „Nou” pentru că a fost validat ieri, dar PNL-istul Florinel Sarion este la a doua încoronare în această funcție (în acest prim mandat de consilier local) și – coincidență! – și prima oară, pe 2 martie 2013, l-a detronat tot pe Ion Purcel.
Ordinea de zi de ieri a avut inițial vreo patru puncte, a mai fost suplimentată cu două proiecte, dar punctul de interes maxim a fost cel cu rocada viceprimarilor. A fost vorba de o ședință extraordinară convocată de tabăra pro-Sarion, denunțată de echipa adversă (din jurul tandemului Purcel – Andrieș) ca fiind nelegal convocată și argumentată. Pe principiul clasicizat „doi juriști – trei păreri”, fiecare echipă a făcut ce și-a propus: cei din polul Andrieș – Purcel au venit în fața Primăriei, au dat declarații la presă dar au boicotat ședința. Tabăra Sarion – Enache & comp. a fost mai rezervată la început cu interviurile, la fix 14,30 au intrat în sala de ședințe, au dat toți telefoanele pe silent și – cu excepția unei intervenții din public – ședința a mers ceas și, în timp decent, de ar fi fost ca la alegerea Papei, ar fi ieșit fum alb pe cosul de la Sala de ședințe.
Precizare importantă: Consiliul Local Girov are 15 membri și pentru ca ședința să fie legal constituită trebuia să participe minim 8 consilieri. Au fost 9, deci nu a încăput nicio surpriză, nici măcar din greșeală. Toți 9 au votat monolit toate proiectele de hotărâri, plus propunerile adiacente (președinte de ședință, membru pentru comisia de validare etc).
Președintele de ședință a fost ales Vasile Guriuc, om cu experiență în administrația giroveană (fost și viceprimar) care, de la început a punctat lipsa primarului dar mai ales a viceprimarului. Tușa cu vicele care „Era mai devreme prin curte dar acum nu vine la ședință. Chiar dacă are altă părere, poate vota altfel. Așa, ne arată că nu e preocupat de problemele comunei ci a unui cerc de interese” a fost rostită, probabil, mai ales pentru audiență (câțiva cetățeni și mai mulți jurnaliști).
S-a supus la vot revocarea lui Purcel din funcția de vice. Rezultat previzibil: “pentru”, 9 voturi din 9 consilieri prezenți.
S-a propus votarea unui nou viceprimar. Aici a apărut picanteria. Sarion nu a fost candidat unic (cum bănuiau neinițiații) ci au fost propuși și PPDD-istul Năforeanu și PNL-istul Enache. A fost așa, doar un dribling pentru spectacol, pentru că votul a lămurit orice îndoială: 9 voturi din 9 pentru Sarion, Năforeanu și Enache nevotându-se nici măcar ei înșiși.
Sarion a depus jurământul, cu mâna pe Biblie și pe Constituție, a făcut o cruce largă după formula de final („Așa să-mi ajute Dumnezeu!”) și, practic, ședința fusese rezolvată. Au mai fost votate și cele două proiecte suplimentare – după ce a fost lăsat să-și spună of-ul și un cetățean pro-Purcel care venise chitit cu mesajul că ex-vicele e cel mai și cel mai… Și, spre deosebire de jurnaliștii care s-au grăbit spre redacții să dea iute știrea, probabil că tabăra câștigătoare a făcut ce fac creștinii în astfel de situații, adică o mică sărbătoare, acolo…
„Eu chiar vreau să fac treabă!”
Fără a fi foarte volubil de felul său, noul viceprimar, Florinel Sarion a spus că-și dorește cel mai mult ca Girovul să se transforme din camp de lupte politice în șantier de construit pentru comunitate. “Dacă suntem cinstiți unii cu alții, dacă mai lăsăm orgoliile astea deoparte, dacă mai renunță unii la fitile, chiar putem face ceva pentru oamenii care ne-au trimis în fruntea obștii. Că probleme sunt destule… Vom cere un mai mare sprijin de la Prefectură, de la Consiliul Județean, am – de asemenea – sprijin promis din partea domnului deputat Ursărescu și a domnului senator Țapu. Numai noi să fim în stare să acționăm ca o echipă unită!”, a precizat Sarion la câteva minute după realegerea lui.
Daniel VINCA
Alianța de la CJ nu funcționează și la Girov
Schimbarea de ieri de la Girov a relevat, încă o dată dacă mai era cazul, că, în Neamț, nicio alianță nu durează prea mult sau nu funcționează unitar.
În termeni politici, ieri a pierdut funcția de viceprimar un UNPR-ist – Ion Purcel. Place nu place exprimarea, l-a dărâmat un pol având ca portdrapel un PNL-ist – Florinel Sarion. Ori, la Consiliul Județean Neamț, una din cele două tabere care se conturează în urma ultimelor voturi este cea PNL+UNPR.
Ei bine, la Girov e o încâlceală totală. Faptul că UNPR-istul Purcel i-a avut în tabăra lui (de șase) și pe PDL-iști, ar putea însemna că la Girov funcționează APEL-ul din vara lui 2012. Prin reflexie, ar trebui să fie strâns unit și USL dar, dacă PNL-istul Sarion a avut și voturi de la PSD, de la același partid, Valeriu Andrieș (și el fost viceprimar) a mers pe mâna perdantului Purcel.
Legitimații de viceprimar pentru toți consilierii
Ședința de ieri nu a fost una încrâncenată. Poate și pentru faptul că pe câmpul de luptă al dezbaterilor din CL Girov a fost o singură armată. S-a mai glumit, s-a mai comis și câte o înțepătură colegială, ca între colegi.
Ba, în pauzele inerente (realizat buletine de vot, numărat voturile etc) s-a și socializat cu presa. Schimbul de idei a fost în ambele sensuri.
Reprezentantul ziarului Ceahlăul a anunțat oferta (de nerefuzat!) de a face poze cu fiecare consilier în parte. Așa, să fie, pentru eventuale știri cu noi candidați la funcția de viceprimar și – la Girov e posibil orice! – pentru realizarea unui set de legitimații de viceprimari pentru toți aleșii din Consiliul Local. Că în acest ritm, până în 2016…