„El, dobă de carte, titrat universitar, asculta cu atenție conversațiile țăranilor, neștiutori de carte, respira cu plăcere aerul lor, intra în casele tuturor, dormind pe vremea rea pe unde se putea, mulțumit de toate…“ (ziarul „Telegraful“ din 19 aprilie 1937)
Astăzi se împlinesc 98 de ani de la moartea, la 28 august 1917, a scriitorului Calistrat Hogaș, cel mai mare drumeț al literaturii române, rămas în memoria locuitorilor de pe plaiurile moldave drept unul dintre cei mai înzestrați cântăreți ai frumuseților naturii din zona Neamțului.
Calistrat Hogaș s-a născut la Tecuci, la 19 aprilie 1847, în familia preotului Gheorghe Dimitriu. A fost înscris la școala publică, sub patronimicul Hogáș, din inițiativa învățătorului, aceasta fiind porecla bunicului dinspre tată. În perioada 1860-1869, a urmat Academia Mihăileană, iar după absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de filozofie și litere din Iași. După absolvire, în 1869, este numit profesor pe partea umanistă la gimnaziul comunal din Piatra Neamț, respectiv actualul Colegiu „Petru Rareș“, și, la foarte scurt timp – director.
În 1871, Hogaș se căsătorește cu Elena, fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț, căreia scriitorul i se va adresa cu apelativul „Elencu“.
În 1878, un conflict de proporții cu autoritățile locale care patronau gimnaziul îl determină să se mute pentru doi ani la gimnaziul din Tecuci și un an la Școala Normală „Vasile Lupu“ din Iași. Revine în 1881 ca director și profesor la Piatra Neamț, devenind un apropiat al lui I.L. Caragiale, aflat în perioada octombrie 1881 – martie 1882 în județul Neamț, ca revizor școlar. Un alt conflict cu autoritățile locale, în 1886, implicând și conotații de viață personală, îl determină să se transfere, ca profesor și director, la gimnaziul din Alexandria, refuzând oferta de a se stabili la București.
La 31 ianuarie 1882 i s-a născut cel de-al șaptelea copil, o fetiță botezată Sidonia. Deși a mai existat și cel de-al optulea copil născut în familia scriitorului – Marioara, care a decedat timpuriu, Sidonia, rămasă mezină, și-a însoțit tatăl, alături de mama ei, în detașarea la Alexandria (Teleorman).
În 1891, Hogaș se stabilește la Roman, unde se află și Sidonia. În Roman, Calistrat Hogaș locuiește într-o vilă aflată în apropierea Liceului Roman-Vodă. În 1899, întreaga familie, cu excepția fiului Aetiu, care studia la București, s-a mutat la Iași, la „Liceul Internat“.
În 1900 este numit subdirector al „Liceului Internat“, iar în 1905 director. În perioada 1907-1912, Hogaș publică în „Viața românească“ ciclul „În munții Neamțului – alte note de călătorie“.
Nu își vede opera publicată în timpul vieții
În 1912 apare volumul „Pe drumuri de munte“. Din cauza numeroaselor greșeli de tipar, tot tirajul este dat la topit.
„Așa cum spunea un contemporan de-al său, Hogaș talent a avut, noroc n-a avut… Opera sa a fost editată postum, deși au existat două încercări pe când Hogaș era în viață, prima în 1912, când, din cauza greșelilor de corectură, cartea n-a mai apărut pe piață, iar a doua, în 1914, când cartea era gata de trimis în librării, dar a luat foc tipografia… Se salvează doar câteva exemplare, din care unul se află în biblioteca Muzeului «Calistrat Hogaș» din Piatra Neamț.. Abia în 1921, la insistențele lui Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu, îi apar cele două volume, al doilea fiind prefața de Mihail Sadoveanu“, ne spune scriitorul David Alexandru, muzeograf la Casa Memorială „Calistrat Hogaș“.
Profesorul Calistrat Hogaș iese la pensie, dar continuă să predea până la 40 de ore pe săptămână.
În 1914 apare cea de-a doua ediție a volumului „Pe drumuri de munte“, care este însă mistuită de incendiu.
La 28 august 1917, Calistrat Hogaș se stinge din viață la Roman, în mijlocul nepoților pe care i-i dăruise fiica cea mare, Cleopatra Silberg. La împlinirea a 42 de zile, la 8 octombrie, este reînhumat la Piatra Neamț.
Abia în 1921 apare prima ediție pentru public a cărții „Pe drumuri de munte“, în două volume, cel de-al doilea, „În Munții Neamțului“ fiind prefațat de Mihail Sadoveanu.
În 1922, lui Calistrat Hogaș i se conferă postum cel dintâi premiu inițiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza raportului alcătuit de Liviu Rebreanu.
Inaugurarea Casei Memoriale „Calistrat Hogaș“
Construită în 1885, casa-muzeu este o parte dintr-o gospodăria care mai cuprindea alte două locuințe și o anexă, acestea din urmă constituind zestrea soției lui Calistrat Hogaș, completată cu o livadă foarte bine îngrijită. Având un stil arhitectural deosebit, casa, care a fost construită în anul 1885, este înscrisă pe lista monumentelor de arhitectură din Patrimoniul Cultural Național. Clădirea muzeului a suferit două perioade de restaurări și consolidări, între anii 1967-1969 și 1992-1994 dar, de fiecare dată, s-a păstrat structura inițială.
Expoziția permanentă cuprinde documente de familie, manuscrise, mobila originală și obiecte personale ale scriitorului. După moartea lui Hogaș, în aceasta casă au locuit soția și fiicele sale, iar în anul 1939 s-a organizat aici primul muzeu particular într-o singură încăpere. Abia în anul 1969 se deschide instituția muzeală memorială de stat, în tot spațiul locuibil, folosindu-se obiectele achiziționate de la familie.
Calistrat Hogaș, în presa nemțeană
În lucrarea sa dedicată istoriei județului Neamț, prof. Gheorghe Radu, fost director la Arhivele Naționale, filiala Neamț, pune la dispoziția cititorilor câteva fragmente din articolele apărute după moartea lui Hogaș în presa nemțeană.
Redăm, mai jos, un pasaj semnificativ din portretul realizat de M. A. Renert și publicat în ziarul „Telegraful“ din Piatra Neamț, la 19 aprilie 1937:
„Uneori singur, alteori însoțit de maximum doi-trei tovarăși, pornea la drum voios, cu boceaua legtă de spate, la șoldul stâng un revolver, la dreapta un baston gros, în picioare opinci de piele roșii, legate cu sfori negre de lână de capră, cari se înfășurau în spirală peste un colțun negru de lână… Pe cap purta un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o varghercă de doc alb… Tot umblând pe aceleași locuri, era de acum cunoscut de săteni, avea gazdele lui cunoscute, cari îl așteptau și-l ospătau cu plăcere, căci era hazos și bun Conu Calistrat cu cei de jos, știa să le vorbească cum știa și cu cei de sus… Un mușchiu fript pe jăratic, un mujdeiu de usturoi, stropit cu un litru de vin bun, i se părea cea mai frumoasă poemă sau arie. El, dobă de carte, titrat universitar, asculta cu atenție conversațiile țăranilor, neștiutori de carte, respira cu plăcere aerul lor, intra în casele tuturor, dormind pe vremea rea pe unde se putea, mulțumit de toate…“ (în „Pagini alese din istoria județului Neamț“, vol. II, pp. 170-171)
Irina NASTASIU
