În luna ianuarie a anului 1926 se năștea la Băița, în județul Hunedoara, Mircea Sântimbreanu, scriitor, publicist, scenarist și producător de film. A studiat la Liceul „Avram Iancu“ din Brad (1935-1943), absolvind Facultatea de Drept (1947) și Facultatea de Filosofie (1951) din București. În perioada 1948-1951 a fost asistent universitar la Catedra de Drept Penal a Universității București, ulterior ocupând diverse funcții de conducere: director general al Centrului Național al Cinematografiei, director în Consiliul Culturii, director al Editurii Albatros. Între 1996 și 1998 a fost președinte de onoare al Târgului de carte Gaudeamus.
Cunoscut îndeosebi ca scriitor de literatură pentru copii, Sântimbreanu s-a remarcat și ca scenarist și producător de film. De asemenea, este cunoscut și pentru promovarea, la editura pe care a condus-o, a unor scriitori valoroși, unul dintre aceștia fiind Ion Anghel Mânăstire.
Din 1952 până în 1960 Mircea Sântimbreanu a lucrat ca profesor de istorie la Școala mixtă nr. 2 „La Teiu“, devenită din 1954 Școala elementară de 7 ani nr. 139 din București, cartierul Rahova. Această perioadă petrecută alături de elevi l-a determinat să scrie primele sale cărți pentru copii. Din anul 2000, școala poartă numele lui Mircea Sântimbreanu.
La 20 mai 1996, Mircea Sântimbreanu a fost declarat „Cetățean de onoare al municipiului Brad“, ca Fiu al Țării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii. S-a stins din viață pe data de 18 august 1999, la București.
„Sufletul infantil nu s-a schimbat! “
Fiind fascinat de lumea copilăriei și a școlii, Mircea Sântimbreanu a lăsat moștenire o operă vastă, destinată celor mici, din care amintim „Cu și fără ghiozdan“ (1956), „Lângă groapa cu furnici“ (1964), „Recreația mare“ (1965), „Extemporale și… alte lucrări scrise“ (1963), „32 de premianți“, „Să stăm de vorbă fără catalog“ și „Mama mamuților mahmuri“ (1980).
„Deși în biografia mea figurează 18 titluri, consider că eu n-am scris cărți, ci «bucăți», așa cum unii sparg butuci și-i fac stive de lemne pentru foc. Recreația mare, de exemplu, cea mai ilustrată și mai ilustrativă dintre cărțile mele, nu este – de la ediție la ediție – decât o antologie de proză umoristică pentru școlari, cu sumarul nu adăugit, ci mereu primenit, șlefuit. Am scris de-a lungul vieții, cred, vreo 600 de schițe și povestiri. Vreo 60 le mai pot citi, vreo 30 mă încântă încă. Pentru celelalte sunt gata să cer scuze… “ – spunea Mircea Sântimbreanu, într-un interviu acordat revistei „Agero“.
Vorbind despre literatura pentru copii, prozatorul mărturisea, în același interviu:
„Genul este cu adevărat ușor, dacă ai talentul specific, dacă ai izbutit să pui cap-compas spre categoriile estetice proprii acestei literaturi: culoarea, hiperbola, ritmul, verva și fantezia, accentul patetic, adică să deții vizele universal-valabile pe pașaportul literaturii pentru copii – epică densă până la suspans, humorul până la grotesc, melodramatismul până la lacrimă, fantezia până la fabulos și absurd, gingășia, tandrețea ș.a. Cum comunic cu contemporanii mei, copiii? Cu vervă, dar nu o dată cu prețul autoridiculizării, predându-mă bunăvoinței acestor Magellani încă din pamperși și care fac zilnic înconjurul lumii la televizor, cu abonament la computer, rapp, video-casetă etc. Desigur, o stratagemă, căci umilindu-mă în exordiu ca moșneag și ca «băsmuitor», copiii aceștia se lasă totuși seduși de discursul decomplexat și cult al «magistrului».
Sufletul infantil nu s-a schimbat (un copil își va iubi oricând mai pătimaș cățelul decât computerul), codurile de comunicare, da!“
Irina NASTASIU
