9 braconieri prinși duminică, în flagrant

*Polițiștii romașcani au fost însoțiți în acțiune de reprezentanții AVPS Roman

O acțiune derulată duminică, 5 iunie, pe malul Siretului, a dus la depistarea a nouă bărbați din zona Romanului care pescuiau în perioadă de prohibiție și cu ustensile ilegale.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, împreună cu reprezentanți ai Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv Roman au verificat, duminică seara, zona Siretului de la Adjudeni, unde au dat peste patru „pescari“. Nu numai că cei patru dădeau la pește, dar foloseau pentru asta năpatca, un soi de unealtă interzisă de lege. „Patru bărbați cu vârste cuprinse între 41 și 77 de ani, din Tămășeni, au fost surprinși în flagrant în timp ce pescuiau folosind unelte confecționate artizanal din lemn și plasă de pescuit din fire textile, cunoscută sub denumirea de năpatcă, interzisă la deținere și la folosire. Polițiștii au recuperat și redat mediului acvatic circa un kilogram de pește“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Cei patru au dosar penal pentru braconaj, iar plasele au fost confiscate.

În aceeași seară, alți 5 bărbați au fost depistați pescuind pe Siret cu năpatca în timpul controalelor efectuate de polițiști pe raza localităților Doljești și Buruienești.

*Adolescent prins cu năpatca pe Siret

Sâmbătă, 4 iunie, în jurul orei 18, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat în flagrant doi bărbați, cu vârste cuprinse între 44 și 52 de ani, și un băiat în vârstă de 14 ani, care dețineau și foloseau, fiecare, la pescuit în apa râului Siret, plase confecționate artizanal, tip năpatcă, a mai precizat ofițerul de presă. Polițiștii au deschis și în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere a unei plase de pescuit confecționata artizanal.

Cele trei plase de pescuit au fost ridicate in vederea confiscării.

Cristina IORDACHE