FC Ceahlăul a fost exclus din campionat

fc ceah1Din păcate, așa cum ne așteptam, unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din România, Ceahlăul Piatra Neamț, a fost exclus din campionatului ligii a doua, pentru două neprezentări consecutive în play-out-ul din seria întâi. După ce miercuri nu a jucat meciul de acasă cu CS Balotești, formația din Piatra Neamț nu s-a prezentat nici la confruntarea retur de sâmbătă, tot din cauza problemelor financiare, și astfel, conform regulamentului, a fost exclusă din campionat și retrogradată în ultimul eșalon din campionatul județean, adică liga a cincea. În aceste condiții, istoria unui club, care anul acesta a împlinit 97 de ani de la înființare, se poate șterge foarte repede, deoarece nu mai există nimeni interesat la Piatra Neamț să investească într-o echipă care de-a lungul anilor a adus și satisfacții, bucurii, dar și momente mai puțin fericite. Așadar, sunt șanse foarte mari ca FC Ceahlăul să ajungă un club despre care se va vorbi doar la trecut și să intre în categoria unor altor cluburi care, din păcate, în ultimii ani s-au desființat, cum ar fi Oțelul Galați, FC Vaslui, Gloria Bistrița, Voința Sibiu, FCM Bacău, Jiul Petroșani sau Sportul Studențesc.

Gruparea de sub Pietricica știa că nu mai poate evita retrogradarea din punct de vedere sportiv, în condițiile în care era pe ultimul loc în play out, cu doar 5 puncte, însă aceste două neprezentări consecutive au făcut ca situația să devină și mai dramatică, adică retrogradarea în ultimul eșalon din campionatul județean.

În urma situației provocate de formația pietreană, conform punctului 6 al regulamentului privind organizarea și desfășurarea meciurilor din play-off-ul și play-out-ul ligii a doua, campionatul va suferi unele modificări, în condițiile în care toate echipele care au jucat cu FC Ceahlăul vor câștiga cu 3-0, la masa verde. „Dacă în timpul desfășurării fazei a doua (play-off sau play-out), o echipă sau mai multe se retrag, se desființează sau sunt excluse din activitatea competițională, rezultatele jocurilor care s-au desfășurat până la data retragerii, excluderii sau desființării, și cele rămase a se desfășura conform programului oficial, se omologhează cu 3-0 în favoarea echipei adverse“, se precizează în punctul 6 al regulamentului.

Astfel, aflat în proces de insolvență, sărac, abandonat de autoritățile locale, FC Ceahlăul va pieri pe mâna unui investitor italian, care a venit cu ambiții și proiecte mari în urmă cu 2 ani, dar nu a realizat nimic. În acest interval, italianul a reușit „contraperformanța“ de a retrograda echipa din primul până în ultimul eșalon fotbalistic și sunt sigur că va da bir cu fugiții, pentru că nu îi va conveni să susțină un club aflat în liga a cincea.

Berceni a ajuns pe loc de baraj

Rezultatele rundei a șasea din play out, etapă în care FC Ceahlăul nu a fost programat, au fost nefavorabile pentru ACS Berceni, grupare care în urma eșecului, 1-2 de la Buzău, cu Gloria din localitate, a coborât pe locul 4 în clasament, loc care duce la disputarea unui meci de baraj pentru menținerea în eșalonul 2. De această înfrângere a profitat Rapid CFR Suceva, echipă care a câștigat cu 3-1 derby-ul județean cu Bucovina Pojorâta, și a urcat pe poziția a treia. Suceava și Berceni au același număr de puncte, 21, însă sunt despărțite de golaveraj.

 Rezultate, play out, etapa 6

CS Balotești – Ceahlăul Piatra Neamț 3-0, la masa verde

Gloria Buzău – ACS Berceni 2-1 (0-1)

Rapid CFR Suceava – Bucovina Pojorâta 3-1 (3-1)

 Clasament

1.Gloria Buzău  6  4  0  2  12-8  25p

  1. CS Balotești 6 3  3  0  11-3  23p
  2. Rapid CFR Suceava 6 3  1  2  13-10  21p
  3. ACS Berceni 6 2  1  3  11-9  21p
  4. Bucovina Pojorâta 6 3  1  2  11-10  17p
  5. Ceahlăul Piatra Neamț 6 0  0  6  1-25  5p

 Rapid e din nou lider, dar poate pierde puncte

În week-end-ul trecut s-au jucat și partidele rundei a șaptea din turneul play off, acolo unde sunt implicate formațiile în lupta pentru promovarea în liga întâi. Fostul lider, Dunărea Călărași, s-a împiedicat la Bacău, acolo unde a obținut doar un rezultat de egaltate, 1-1 cu SC din localitate, și astfel a pierdut prima poziție din clasament, în dauna celor de la Rapid București, care s-au impus cu 1-0 în confruntarea de pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila. Totuși, giuleștenii pot pierde primul loc din clasament dacă vor fi penalizați cu 6 puncte, ca urmare a unei datorii mai vechi pe care o au către fotstul jucător englez, Rhema Obed. FIFA i-a dat dreptate fotbalistului englez și astfel clubul Rapid a fost somat să-i achite acestuia datoria de 50.000 de euro în decurs de două săptămâni, altfel echipa va fi depunctată.

Într-un alt meci din play off, Farul Constanța a făcut instrucție cu Academica Clinceni, formație pe care a învins-o pe teren propriu cu 5-2.

Partidele rundei a opta din play off se vor juca miercuri, 18 mai, după următorul program: Farul Constanța – Rapid București, Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călărași și Academica Clinceni – SC Bacău.

Rezultate, play off, etapa 7

Rapid București – Dacia Unirea Brăila 1-0 (1-0)

SC Bacău – Dunărea Călărași 1-1 (0-0)

Academica Clinceni – Farul Constanța 2-5 (2-2)

 Clasament

1.Rapid București  7  4  0  3  7-9  37p

  1. Dunărea Călărași 7 3  3  1  15-5  35p
  2. Dacia Unirea Brăila 7 3  1  3  12-9  31p
  3. Academica Clinceni 7 2  2  3  13-16  27p
  4. SC Bacău 7 3  2  2  10-12  26p
  5. Farul Constanța 7 2  0  5  12-18  25p

Petrotub a pierdut la Miroslava. Sepsi a promovat în liga a doua

Știința Miroslava – Petrotub Roman 1-0 (1-0)

Petrotub Roman a cedat la limită, scor 0-1, confruntarea din deplasare cu Știința Miroslava, din etapa a 23-a a seriei întâi din liga a treia. Din păcate, elevii lui Gabi Țapu și Iosif Susanu au pierdut derby-ul pentru locul al treilea din serie, în fața unui adversar mai valoros, dar de pe terenul căruia putea pleca cu un rezultat mai favorabil, dacă nu se implica arbitrul partidei. Gazdele au început mai bine partida și au deschis scorul după doar 8 minute, prin Bogdan Ghiarasim, și au jucat mai bine în primele 45 de minute. Condițiile meteo au fost nefavorabile pentru ambele combatante, în sensul în care pe toată durata meciului a bătut un vânt care a influențat jocul. La pauză, principalul oaspeților, Gabi Țapu, a făcut câteva schimbări inspirate, iar jocul Petrotubului a crescut mult în consistență. De altfel, gruparea de la malul Moldovei a fost mai bună în partea a doua, când și-a creat și cele mai mari ocazii de gol, 3 la număr. Oaspeții puteau egala la lovitura de cap a lui Brăescu, după centrarea lui Popa, însă goal-kepper-ul de la Miroslava a fost atent și a respins în corner de sub transversală. Romașcanii au solicitat, pe merit, o lovitură de la 11 metri, după un henț în careu făcut de un jucător al gazdelor, însă cavalerul fluierului, pe lângă faptul că nu a arătat punctul cu var, i-a acordat cartonaș galben lui Sofroni, la o așa-zisă simulare care nu avea nicio legătură cu faza din careu. S-a terminat 1-0 pentru Miroslava, grupare care și-a consolidat astfel poziția a treia din clasament, în timp ce Petrotub se va mulțumi în actuala stagiune doar cu locul 4, o poziție destul de frumoasă pentru o formație care de-a lungul sezonului a schimbat a schimbat de multe ori lotu de jucători.

„Nu vreau să fiu subiectiv, dar consider că puteam realiza mai mult din această partidă. Cei drept, gazdele au jucat mai bine în prima repriză, ne-au surprins la gol, însă ulterior am încercat să revenim și chiar am avut ocazii importante. Cred că meritam și o lovitură de la 11 metri, însă arbitrul a considerat altfel, și în final am cedat cu 0-1. Este un rezultat care ne nemulțumește, șansele noastre de a mai prinde locul 3 s-au diminuat considerabil, dar consider că nici locul 4 nu este unul rău. Vrem să încheiem acest campionat cu fruntea sus, iar din stagiunea viitoare să avem ambiții și mai mari“, a declarat atacantul de la Petrotub, Cosmin Țapu.

În meciul de la Miroslava, Petrotub a evoluat cu următoarea formulă de echipă: Hărăguță – Rotariu, V. Rotaru, Marin, Samson – Lucaci, C.Rotaru, Brăescu, Dutciuc – Alexandru și Popa, iar după pauză au mai intrat Grigore, Sofroni, Petrila și Țapu.

După rezultatele înregistrate în runda a 23-a, Sepsi Sfântu Gheorghe a promovat, și din punct de vedere matematic, în liga a doua, după succesul, 2-0, de pe teren propriu cu Olimpia Râmnicu Sărat. Județul Covasna are astfel din nou, după foarte mulți ani, echipă în eșalonul 2 fotbalistic.

Rezultate, etapa 23, seria I

Știința Miroslava – Petrotub Roman 1-0

Aerostar Bacău – CS Panciu 2-0

Sepsi Sfântu Gheorghe – Olimpia Râmnicu Sărat 2-0

Inter Dorohoi – CSM Pașcani 0-0

Atletico Vaslui, Sporting Liești și Metalosport Galați au stat

 Clasament

1.Sepsi Sfântu Gheorghe  23  19  2  2  49-8  59p

  1. Olimpia Râmnicu Sărat 23 16  4  3  52-19  52p
  2. Știința Miroslava 23 15  2  6  42-18  47p
  3. Petrotub Roman 23 12  7  4  46-18  43p
  4. Metalosport Galați 23 11  5  7  44-24  38p
  5. Sporting Liești 23 11  3  9  39-34  36p
  6. Aerostar Bacău 23 10  5  8  31-28  35p
  7. CSM Pașcani 23 9  5  9  39-44  32p
  8. CS Panciu 23 7  8  8  26-27  29p
  9. Inter Dorohoi 23 2  9  12  12-21  15p
  10. Atletico Vaslui 23 4  3  16  21-57  15p