Pietrean depistat cu țigări de contrabandă

-tigari-contrabandaUn tânăr de 26 de ani, din Piatra Neamț, a fost depistat de polițiștii de proximitate în timp ce vindea țigări de contrabandă în Piața Centrală.

Joi, 21 aprilie, la orele amiezii, echipajul derula un control pentru protejarea populației de comerțul ilegal și au găsit în toneta pietreanului 27 pachete de țigări unele cu, altele fără timbru. „Cele 540 de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, faptă prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Acțiunile polițiștilor pietreni continuă în această perioadă, când mai ales înaintea sărbătorilor pascale printre comercianții cinstiți se strecoară și tot soiul de „oportuniști“. (C.I.)