8 medalii pentru sportivii de la Delmadi

delmadi Sportivii clubului Delmadi din Piatra Neamţ au cucerit 8 medalii la concursul internaţional de înot, dotat cu „Cupa AMNB”, ediţia 2014, care s-a desfăşurat în perioada 25 – 26 octombrie, la centrul olimpic de la Izvorani. Elevii pregătiţi de antrenorul Adrian Zaharia au confirmat la mai multe probe, în concursul copiilor, într-o competiţie selectă, unde au participat peste 750 de sportivi de la mai multe cluburi din ţară şi străinătate. Cea mai valoroasă înotătoare de la clubul Delmadi, Delia Zaharia, a cucerit 4 medalii la competiţia din capitală, după ce a participat în 6 probe, la categoria ei de vârstă, 12 ani. Delia Zaharia a cucerit medalia de argint în proba de 100 de metri bras, cu timpul de un minut, 23 de secunde şi 97 de sutimi, şi tot locul al doilea, în proba de 200 de metri bras, stilul ei favorit, după ce a ajuns la finiş cu timpul de 2,58,32. Sportiva din Piatra Neamţ a cucerit şi două medalii de bronz, la 100 de metri liber, cu timpul de 1,06,43, şi la 100 de metri fluture, după ce a realizat un record personal de un minut, 15 secunde şi 87 de sutimi. O altă sportivă de la Delmadi, legitimată de puţin timp la clubul din Piatra Neamţ, Lidia-Meg Guiaş, originară din Bucureşti, a cucerit tot 4 medalii la Cupa AMNB, tot la categoria 12 ani. Lidia a luat medalia de aur la 100 de metri liber, stilul ei favorit, cu timpul de 1,05,91, şi la 200 de metri liber, după ce a înotat în 2,22, 68. Sportiva născută în capitală a cucerit şi două medalii de argint, la 100 de metri spate, respectiv la 200 de metri spate, realizând timpi de 1,16,90, respectiv 2,40,96. La întrecerile de nataţie de la Izvorani, clubul Delmadi a mai avut 3 sportive, pe Delia Prepeliţă, la categoria 2007, care a înotat 50 de metri liber şi spate, pe Andreea Maria Balan, care a concurat la 50 de metri liber, bras şi spate, şi la 100 de metri liber, şi pe Ana Maria Ştefură, la categoria 10 ani, care a înotat în toate cele 4 probe, pe distanţa de 50 de metri. Ana Maria Ştefură a fost remarcată în concursul din capitală pentru evoluţia la stilul fluture şi se anunţă una dintre cele mai talentate sportive la acest stil de la clubul condus de Adrian Zaharia. „Sunt foarte mulţumit de aceste rezultate, în primul rând pentru că am cucerit 8 medalii, o premieră pentru clubul nostru. De asemenea m-au mulţumit timpii de înscriere în concurs, mult peste aşteptări, deşi s-a simţit o oarecare oboseală în rîndul copiilor. Concursul a fost puternic, au fost multe probe în cele două zile şi pregătirea fizică a contat. Le mulţumesc copiilor şi părinţilor pentru aceste rezultate şi le urez mult succes la următoarele competiţii. Vrem să facem performanţă la clubul Delmadi, atât în concursurile individuale cât şi la ştafetă”, a spus antrenorul Adrian Zaharia. Pentru Ana Maria Ştefură urmează campionatul naţional pentru copii de la Bacău, care se va desfăşura în zilele de 12 şi 13 noiembrie, unde va concura la toate cele 4 stiluri pe distanţa de 50 de metri. Delia Zaharia, Lidia-Meg Guiaş şi Andreea Maria Balan vor participa în perioada 26 – 30 noiembrie, la campionatele naţionale de semifond de la Piteşti.