La Școala „Gheorghe Nicolau“ Români, Concursul Național de Artă Plastică „Nu uita că ești român!“, ediția a VIII-a

 

Până pe data de 10 mai se fac înscrieri la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național de artă plastică „Nu uita că ești român!“, organizat de Școala „Gheorghe Nicolau“ Români – Structura Goșmani. Concursul se adresează copiilor preșcolari și școlari din țară, fiind structurat pe mai multe categorii de vârstă: preșcolari, clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a și clasa a IV-a; clasele V – VIII și liceu.

Concurenților le sunt dedicate secțiunile de desen – pictură, colaj și tehnici combinate, vizând promovarea artei ca mijloc de cunoaștere, păstrare și prețuire a portului popular românesc, precum și a tradițiilor și a obiceiurilor din diferite colțuri ale țării.

Activitățile legate de promovarea folclorului, cunoașterea tradițiilor, a portului popular românesc au început, la Școala Goșmani, prin proiectul „Să cunoaștem valorile poporului nostru“. Prima activitate amplă desfășurată în acest sens a fost Simpozionul Național „Valori și datini românești“, susținut în 2006, simpozion care a avut mai multe secțiuni: prezentarea de referate în legătură cu tema simpozionului, un concurs de desene și un festival de cântece și dansuri populare românești. Festivalul s-a bucurat de participarea unui număr mare de formații din multe județe ale țării, în total 360 de copii urcând pe scenă.

 

„Se simte tot mai mult o migrație către culturi străine de specificul național…“

 

„Din anul 2009, am început organizarea concursului național «Nu uita că ești român!». Obiectivul general al proiectului este cunoașterea portului popular românesc și promovarea folclorului, în încercarea de a-i determina pe copii să cunoască valorile poporului nostru, acum, când tinerii nu prea mai pun accent pe valoare. Din păcate, în societatea tradițională românească se simte tot mai mult o migrație către culturi străine de specificul național, existând pericolul pierderii patrimoniului moștenit de la înaintași. De fiecare dată, la activitatea finală din cadrul proiectului, am organizat un spectacol, desfășurat de obicei la Muzeul Satului, unde am avut invitați de seamă ai comunei noastre, printre care se numără și poetul Petruș Andrei, precum și invitați ai școlilor și instituțiilor partenere. De asemenea, toate activitățile de promovare a tradițiilor și folclorului românesc includ și un program de vizitare a muzeului din satul Goșmani“, a spus învățătoarea Verginia Ursache, coordonatoarea proiectului.

Trimiterea lucrărilor se va face până la data de 10 mai 2016, data poștei, la una din următoarele adrese: prof. Mariana Cozma, sat Siliștea, comuna Români, cod 617386, județul Neamț sau înv. Verginia Ursache, sat Goșmani, comuna Români, cod 617386, județul Neamț.

În colțul din dreapta jos, pe față, se vor scrie: titlul lucrării, numele și prenumele elevului, clasa/grupa, școala/grădinița, numele și prenumele cadrului didactic îndrumător, localitatea și județul, coletul cu lucrările copiilor urmând a conține și un plic autoadresat pentru expedierea diplomelor.

Înscrierile se fac prin expedierea „Fișei de înscriere“ și a „Acordului pentru educație“, semnat și ștampilat în două exemplare, împreună cu lucrările elevilor, prin colet poștal. Fiecare cadru didactic coordonator va înscrie în concurs cel mult trei lucrări ale copiilor, realizate în format A4. În colțul din dreapta jos, pe față, se vor scrie: titlul lucrării, numele și prenumele elevului, clasa/grupa, școala/grădinița, numele și prenumele cadrului didactic îndrumător, localitatea și județul, coletul cu lucrările copiilor urmând a conține și un plic autoadresat pentru expedierea diplomelor.

Jurizarea lucrărilor va avea loc în data de 30 mai 2016, organizatorii acordând diplome de participare pentru cadrele didactice coordonatoare și premii pentru copii.

Irina NASTASIU