Pacienți întorși de la Policlinică din cauza blocării sistemul de citire a cardurilor

carduri blocate* „Criteriul timp a bulversat un pic activitatea“, a afirmat dr. Paula Burcă, purtător de cuvânt la Spitalul Județean * Medicii de familie au avertizat că acordă consultații doar pentru urgențe atât timp cât cardurile nu pot fi utilizate * În mediul virtual, mai mulți medici și farmaciști au făcut apel la declanșarea unei greve

Cardul de sănătate pare a fi un bolovan legat de gâtul pacientului plătitor de asigurări sociale de sănătate. În dimineața de luni, 15 februarie 2016, bolnavii ajunși cu noaptea-n cap la Policlinica Piatra Neamț află că o defecțiune și-a băgat „coada“ în sistemul de citire a dispozitivelor și s-a creat un blocaj. Urmăriți de boală, dar și de ghinion, asigurații programați la consultație încă de luna trecută sunt puși să mai aștepte. Sau sunt trimiși acasă, cu promisiunea că „mâine“ vor avea prioritate, dacă problemele tehnice vor fi remediate până a doua zi. Majoritatea medicilor au fost refractari la îndemnul conducerii Casei de Asigurări de Sănătate Neamț, prin care erau puși să lucreze offline, urmând ca în termen de 72 de ore de la prestarea serviciilor să înregistreze serviciile în sistemul PIAS.

* Carduri lăsate în custodia medicilor

„Și dacă în 3 zile nu se rezolvă problema, eu să fiu bun de plată?! Nu! Recunosc, nu am acordat consultații în această dimineață. Nici nu puteam să țin 15 oameni la ușă până și-ar fi revenit sistemul, fără să am o certitudine că sistemul de validare va redeveni funcțional astăzi. Pacienții au plecat acasă“, ne-a declarat dr. Gheorghe Borș, de la cabinetul de chirurgie generală.

La alte cabinete, asigurații au lăsat, pur și simplu, cardurile în custodia medicilor specialiști, cu speranța că vor fi sunați în cel mai scurt timp posibil pentru a reveni. La această soluție au recurs diabeticii, bolnavi care aveau nevoie de consultație, dar mai ales de rețetă pentru a-și putea lua de la farmacie medicamentele vitale acordate în regim gratuit. „Am eliberat scrisori medicale, dar pentru rețete bolnavii au lăsat cardurile la noi și au venit după ora 10, atunci când s-a remediat problema tehnică și semnătura digitală a cardului a putut fi recunoscută în sistem“, ne-a spus dr. Ana Pricope, de la cabinetul de Diabetologie din Policlinică.

Potrivit medicului Paula Burcă, purtător de cuvânt la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în Ambulatoriul de specialitate al SJU Neamț (cunoscut sub denumirea de Policlinică), „criteriul timp a dat peste cap activitatea, însă după ora 10 sistemul PIAS și-a revenit și serviciile medicale au putut fi acordate fără probleme. La spital nu s-a resimțit blocajul informatic, deoarece cardul se folosește la externări, pentru validarea serviciilor acordate, iar dimineață nu au fost făcute ieșiri“.

Echipa tehnică a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a constatat încă de duminică, 14.02.2016, ora 14:00, o defecțiune în funcționarea autorităților de certificare pentru componenta CEAS (card național). „Estimăm că în maxim 30 de ore de la constatarea problemei (în cursul zilei de 15.02.2016) echipa tehnică va remedia defecțiunea și sistemul PIAS va fi funcțional în parametrii proiectați. Până la anunțul remedierii problemelor apărute, confirmarea semnării prin cardul de sănătate a serviciilor medicale, prescrierii rețetelor și eliberării medicamentelor vor putea fi efectuate în modul offline“, anunța, ieri dimineață, ec. Marieana Atomulesei, președinte-director general la CAS Neamț.

La ora 10.15, echipa tehnică a CNAS a reușit să rezolve problema constatată pe 14.02.2016 cu privire la indisponibilitatea semnării prin card, iar platforma informatică PIAS a redevenit funcțională în parametrii proiectați.

*„Asigurații nu pot primi servicii medicale dacă sistemul CEAS nu funcționează“

De mai bine de 10 zile întreaga platformă electronică a CNAS funcționează cu mare dificultate, însă acum este evident că activitatea întregului sistem sanitar este afectată, atât activitatea medicilor de familie, cât și consultațiile în ambulatoriu, efectuarea de analize de laborator, eliberarea medicamentelor în farmacii, internările sau externările din spitale. Drept urmare, medicii de familie au solicitat CNAS în mod public, prin scrisoare deschisă, să înceteze să mai impute medicilor contravaloarea serviciilor oferite pacienților și au subliniat că pacienții vor avea de suferit.

„SNMF și FNPMF sunt profund îngrijorate de anunțul făcut ieri, 14 februarie, CNAS despre o defecțiune constatată în funcționarea CEAS, estimând că în maxim 30 de ore va remedia defecțiunea și sistemul PIAS va fi funcțional în parametrii proiectați. De aceea, CNAS recomandă ca până la anunțul remedierii problemelor apărute, confirmarea semnării prin cardul de sănătate a serviciilor medicale / prescrierii rețetelor / eliberării medicamentelor va putea fi efectuată în modul offline. Astăzi, 15 februarie, medicii de familie vor acorda NUMAI CONSULTAȚII FĂRĂ CARD, prevăzute ca obligativitate în contract, copiilor și persoanelor care au adeverințe înlocuitoare de card. În ciuda recomandărilor făcute de CNAS, asigurații care au card de sănătate nu pot primi servicii medicale dacă sistemul CEAS nu funcționează! De asemenea anunțăm populația că medicii de familie vor asigura urgențele la cabinete, dar fără a elibera documente în relația contractuală cu un partener care nu este capabil să asigure minimul necesar populației plătitoare.

Contractul pe care îl semnăm fiecare cu Casa (contract de adeziune și NU negociat din punct de vedere juridic!) ne obligă să folosim sistemul informatic al Casei – proprietarul și administratorul sistemului SIUI / CEAS / SIPE / DES și acest lucru nu a fost modificat. Ca atare, întrucât comunicatul CNAS nu echivalează cu o lege publicată în Monitorul Oficial, câtă vreme sistemul CEAS nu este funcțional, nici activitatea noastră nu se va desfășura în lipsa acestuia!“, au semnalat reprezentanții Asociației Medicilor de Familie.

Tot ieri dimineață, când cardurile nu puteau fi utilizate, unul dintre administratorii paginii de Facebook, cu peste 30.000 de utilizatori, care, în vară a protestat public față de nivelul de salarizare al personalului din sănătate , a lansat o întrebare profesioniștilor din sănătate: „Sunteți de acord cu încetarea activității în semn de protest dacă mâine dimineață nu e rezolvată problema cardului?“ Practic, mai mulți medici și farmaciști au făcut apel la declanșarea unei greve, dacă erorile SIUI se țin lanț.

„Din ziua de mâine și până la remediere suntem penali. Dacă nu facem consultații, nu dăm rețete, nu internăm, dăm de belea. Nu le semnăm și validăm, altă belea!“, postau specialiștii pe Facebook, referindu-se la rateurile înlănțuite încă de la lansarea cardului, respectiv din 1 septembrie 2015, și până în prezent.

„Ar trebui să facem ce ziceam în vară-toamnă: PARAFA JOS! SAU DEMISIA! toți odată. Că ajungem la IMA, AVC sau Obrejia“; „Poate ar trebui DNA-ul să ajungă și pe la Casa Națională!“, postau alții.

Geanina NICORESCU