Reunire la FC Ceahlăul

reunire iarnaLotul echipei Ceahlăul Piatra Neamț se va reuni astăzi, la stadionul Municipal, în vederea reluării pregătirilor pentru partea a doua a campionatului ligii a doua. Oficialii pietreni au stabilit ca jucătorii să se prezinte la reunire în jurul după amiezii, după care vor participa la un prim antrenament de readaptare la efort. Până la această oră se știe că lotul pietrean este format din juniorii care evoluează și în campionatul de elită sub 19 ani, și cei 4 fotbaliști care au rămas din prima parte a campionatului, Călin, Tabacariu, Barna și Margină.

Noul antrenor al Ceahlăului este italianul Stefano Maccoppi, iar până la această oră, șefii clubului au rezolvat transferurile a 2 jucători din Spania, Cristian Castells Ortega și Hugo Miguel Meira, care vor ajunge pe 18 ianuarie la Piatra Neamț. Ambii sunt fundași centrali și vin liberi de contract la FC Ceahlăul. Oficialii pietreni au anunțat că lotul va fi completat și cu alți fotbaliști din străinătate, care vor ajunge în perioada următoare la Piatra Neamț. Cel mai probabil, galben-negrii vor susține un stagiu centralizat pe plan local, dar există și posibilitatea unui cantonament în străinătate.