HCM Roman – HC Zalău 25-23 (11-10)
Handbalistele de la HCM Roman au ajuns la cea de-a cincea victorie consecutivă în campionat, după ce miercuri s-au impus cu 25-23 în confruntarea de pe teren propriu cu HC Zalău, din prima etapă a returului Ligii Naționale. Succesul cu zălăoancele a fost primul din 2016 pentru elevele lui Florentin Perași Viorel Lazăr, care au astfel un moral foarte bun înaintea dublei cu Corona Brașov, din optimile de finală ale Cupei EHF.
Confruntarea de la sala Sporturilor a început bine pentru formația gazdă, care s-a desprins la 2-0, în minutul 4, și la 5-3, în minutul 10. Această diferență de două goluri s-a menținut până în minutul 20, când HCM Roman s-a desprins la 3 goluri, 9-6, și apoi 10-7, în minutul 22. Impulsionate de energicul antrenor, Gheorghe Tadici, cel care pe toată durata întâlnirii a avut mai multe discuții cu brigada de arbitrii și cu observatorul meciului, primind și un cartonaș galben, handbalistele de la Zalău au avut o revenire spectaculoasă, au înscris de 3 ori consecutiv și au reușit să egaleze la 10. Ultimul cuvânt l-au avut însă gazdele, care au mai punctat o dată, și la pauză au intrat cu un gol avantaj pe tabelă, scor 11-10.
Tehnicienii romașcani au folosit-o în prima repriză în poartă pe Tymoshenkova, iar în partea a doua a jucat Pâslaru, ambele sportive având evoluții pozitive. Startul părții a doua a aparținut în totalitate fetelor de la Roman, care treptat s-au desprins la 19-13, în minutul 42, și mai apoi la 21-15, în minutul 45. A urmat din nou o perioadă de 5 minute negativă pentru HCM Roman, timp în care nu a putut să înscrie niciun gol, iar HC Zalău s-a apropiat amenințător la 19-21. Gazdele nu au acuzat șocul și, grație Irinei Glibko, care a marcat de 3 ori, iar Pâslaru a apărat o aruncare de la 7 metri, Romanul s-a desprins decisiv la 24-19, în minutul 52. Diferența de 5 goluri a fost decisivă în stabilirea învingătoarei și, chiar dacă oaspetele au încercat pe final să revină, nu au reușit să se apropie decât la două goluri. S-a terminat 25-23, după un joc în care Irina Glibko a fost cea mai bună jucătoare de pe teren, ea reușind 14 goluri în partida de miercuri, dintre care 9 din aruncări de la 7 metri.
Pentru gruparea de la malul Moldovei au mai înscris Toskovic 3 goluri, Iuganuși Stoleru 2, Gherman, Chitacu, Druțuși Agrigoroaie câte un gol. Pe finalul meciului, Toskovicși Tomescu au primit cartonașe roșii pentru că au avut câte 3 eliminări de câte două minute.
De la HC Zalău, cea mai bună marcatoare a fost Constantinescu cu 11 goluri, iar Puiu a marcat de 5 ori.
„A fost un joc disputat, un joc de care ne era frică, având în vedere că a fost primul din acest an, după perioada de pauză. Am avut momente mai puțin bune, dar și multe situații foarte bune, care ne-au permis să ne creăm un avantaj față de adversar, lucru care mi-a dat posibilitatea să rulez mai mult echipa, să dau o șansă și jucătoarelor mai tinere. Mă bucură mult aceste 3 puncte și sper să creștem de la meci la meci. Jocul cu Zalăul ne-a dat un plus de moral în perspectiva partidei de duminică cu Corona Brașov și vreau să felicit fetele pentru dăruire și pentru că au jucat cu tot ce au ele mai bun. Ne dorim să ne menținem parcursul cu victorii pe linie, pentru că acestea aduc încredere, atmosfera este excelentă, grupul este unit, iar aceste lucruri mă fac optimist“, a spus antrenorul Florentin Pera.
După victoria de miercuri, HCM Roman a ajuns la 26 de puncte și a urcat din nou pe poziția a patra în clasament, iar în runda viitoare va evolua în deplasare cu HCM Râmnicu Vâlcea. Până la această oră, în etapa a 14-a a Ligii Naționale s-au înregistrat rezultatele: Corona Brașov – HCM Râmnicu Vâlcea 31-26, CSM București – Măgura Cisnădiei 31-19 și Universitatea Cluj – HCM Baia Mare 19-27.
Reunire fără noutăți la HCF Piatra Neamț
Handbalistele de la HCF Piatra Neamț s-au reunit luni, 4 ianuarie, în vederea pregătirii returului diviziei A, retur care va începe pe data de 16 ianuarie. La primele antrenamente din noul an participă cele 15 jucătoare din lot, mai puțin cele 5 care evoluează pentru HCF cu dublă legitimare. Până la această oră, lotul pietrean nu a suferit nicio modificare față de prima parte a sezonului, însă antrenorul Dan Valentin se află în discuții cu o serie de sportive, care ar putea juca din retur pentru gruparea pietreană. Tehnicianul pietrean a impus un program destul de intens de pregătire, cu câte două antrenamente pe zi, unul fizic și altul tehnico-tactic.
În această perioadă de pauză, handbalistele de la Piatra Neamț au participat la un turneu amical foarte util la Slobozia, memorialul „Andreea Nica“, unde a întâlnit și formații din Liga Națională și unde a lăsat o impresie destul de bună.
Formația lui Dan Valentin a avut un tur de sezon foarte bun, încheind anul pe un onorabil loc 4, cu 21 de puncte, după 7 victorii și doar 3 înfrângeri. Acest bilanț este unul lăudabil pentru tânăra formație pietreană, care nu dispune de un lot foarte valoros și nici de un buget impresionant.
Pentru antrenorul Dan Valentin, gândurile pentru 2016 sunt optimiste. „Am început pregătirile în aceiași formulă, dar e posibil să mai apară și alte jucătoare la echipă, sunt în discuții în această perioadă și poate reușim să ne înțelegem. Am menținut o formă sportivă bună în această pauză de sărbători, iar turneul amical de la Slobozia mi-a arătat că echipa are potențial. Am jucat bine până în minutul 42 cu Slobozia, de la egal la egal până în minutul 45 cu Brăila, iar în jocul cu Galați am folosit rezervele. Per total am fost mulțumit de prestația fetelor, iar pentru 2016 ne dorim în primul rând să menținem parcursul bun din prima parte a sezonului. Ar fi perfect, însă avem și probleme mai complicate, de ordin financiar, pentru că sunt la început de an, iar posibilitățile financiare sunt mai reduse. Sper să găsim niște oameni pe care să-i aducem pe lângă echipă și să ne sprijine. Sper să nu avem probleme cu accidentările și să debutăm cu dreptul în retur“, a spus antrenorul de la HCF.
Gruparea de la poalele Pietricicăi va debuta în partea a doua a campionatului sâmbătă, 16 ianuarie, când va întâlni pe teren propriu pe Activ Plopeni. În tur, pietrencele s-au impus la Ploiești cu 27-25.