Proxenet nemțean depistat în Spania

stoian gheorgheLiber în ultimii nouă ani, cât au durat ancheta și procesele până la rămânerea definitivă a sentinței, Gheorghe Stoian (48 de ani), din comuna Ștefan cel Mare, condamnat pentru proxenetism, a fost prins recent în Spania.

Bărbatul se sustrăgea de la executarea pedepsei de 5 ani închisoare dată de Tribunalul Neamț și după 3 decembrie 2015, când sentința a rămas definitivă, a fost dat în urmărire internațională. El a fost depistat în trafic de polițiștii iberici, în ziua de 21 noiembrie 2015 și în urma încheierii formalităților de extrădare a fost trimis în țară. „O escortă formată din polițiști nemțeni și lucrătorii Centrului de Cooperare Polițienească Internațională l-au preluat de la autoritățile spaniole pe S. Gheorghe, de 48 de ani, din Ștefan cel Mare, care era dat în urmărire internațională și a fost depistat în trafic în data de 22.11.2015 de polițiștii spanioli. Bărbatul a fost preluat de reprezentanții Agenției Naționale a Penitenciarelor, pentru a fi încarcerat“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Gheorghe Stoian a făcut parte dintr-o grupare de traficanți de persoane destrămată de DIICOT în februarie 2007. Procurorii au stabilit că patru nemțeni (Ionuț Juncu alias John, Cătălin Florin Corduneanu alias Păianjen, Vasile Preutu și Gheorghe Stoian) împreună cu un sătmărean (Viorel Ciocoiu) au constituit o grupare care racola fete cărora le promiteau locuri de muncă decente în Spania. Însă, conform anchetei, fetele erau obligate să se prostitueze pentru Stoian, care le prelua în Spania, ori erau efectiv vândute pe sume între 1.500-2.000 euro altor proxeneți.

La acțiunea din februarie 2007, Preutu a fost prins de polițiști și de procurorii DIICOT Neamț exact când încheia o astfel de tranzacție și primise 400 euro (din 2000 ceruți) în schimbul unei fete.

Recomandările polițiștilor

Poliția Neamț recomandă pentru a preveni traficul de persoane:

– Verifică dacă firma care îți oferă de lucru este înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă în a cărui rază își are sediul și dacă are ca obiect de activitate intermedierea de locuri de muncă

– În cazul în care vrei să închei un contract cu o firmă si acel contract este redactat într-o limbă străină, tradu întâi contractul, astfel încât să-l poți studia cu atenție

– Comunică rudelor, prietenilor, adresa locului în care urmează să lucrezi și lasă copii xerox ale tuturor actelor cu care pleci

– Solicită numărul de telefon al respectivei firme și cere cuiva să te sune acolo după un timp

– Nu da nimănui și sub nici un motiv pașaportul sau alte acte (în afara organelor statului român sau străin abilitate să verifice actele)

– Dacă ți se propune să pleci peste hotare cu acte false, ești sigur în pericol. Anunță imediat Poliția despre acest aspect!

– Acceptând o slujba la negru, consimți implicit să renunți la dreptul tău de a fi remunerat conform cu munca depusă, la dreptul tău de a avea un statut egal cu ceilalți

– Încearcă să înveți limba și află legislația țării de destinație, telefonul și adresa ambasadei României din acea țară.

Oricând ai nevoie de ajutor, poți apela la ambasada României sau la organizații umanitare în acea țară.

Cristina IORDACHE