Un cetățean britanic, în vârstă de 56 de ani, a ajuns duminică seara la spital, după ce câțiva trecători l-au văzut zăcând pe marginea drumului, la periferia municipiului Piatra Neamț.
Martorii nu știau dacă bărbatul a fost bătut, după cum părea a susține el, dar cert este că avea ceva semne la cap și la față și fusese văzut ieșind de la un bar din apropiere.
La spital, cadrele medicale de la UPU au stabilit că pacientul are un traumatism cranio-facial posibil în urma unei agresiuni și prezintă etilism acut, fiind internat în secția ORL.
Polițiștii au fost sesizați și au demarat cercetările în acest caz. „În baza sesizării au fost demarate cercetări pentru a se stabili dacă persoana este victima unei agresiuni, deocamdată autorul este necunoscut și cercetările continuă“ a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Motostivuitorist accidentat la mână
Un bărbat de 40 de ani, din Cordun, a ajuns la spital după ce și-a fracturat mâna la muncă. Gheorghe Ș. este angajat ca motostivuitorist la o firmă din Roman și vineri, în jurul orei 16,45, s-a urcat pe cabina motostivuitorului pentru a face o manevră la un furtun hidraulic, moment în care mâna stângă i-a fost prinsă în dispozitivul de ridicare. Muncitorul a fost transportat la spital unde medicii au stabilit că a suferit o fractură la treimea inferioară a osului radius de la mâna stângă și a fost internat pe secția ortopedie a Spitalului municipal Roman. „Este un accident cu incapacitate temporară de muncă pentru victimă, iar cercetarea împrejurărilor și concluziile legate de persoanele responsabile aparține comisiei desemnate în cadrul agentului economic. Bărbatul rănit era angajat cu contract individual de muncă și s-a lovit în timp ce efectua o manevră la un furtun hidraulic de pe cabina motostivuitorului“, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.
Raportul de accident va fi supus avizului ITM Neamț la finalizarea anchetei. (C.I.)