Arestat pentru viol

Un individ dintr-o comună de lângă Piatra Neamț a fost arestat de Judecătoria Piatra Neamț pentru viol. Propunerea a fost înaintată instanței de Parchetul Piatra Neamț, la finele săptămânii trecute și a rămas definitivă.

Vasile Axinte nu a făcut recurs, astfel că va sta după gratii pentru următoarele 30 de zile. El este cercetat pentru violarea unui minor, faptă pentru care legea penală prevede un maxim de 10 ani închisoare, puțin în raport cu gravitatea și sechelele pe care o asemenea violență le lasă asupra victimei. Nemaivorbind de trauma psihică provocată unui minor, care din păcate doar se ascunde cu vârsta, dar nu dispare.

Individul nu are antecedente penale, însă având în vedere acuzația, este posibil ca anchetatorii să ceară o expertiză psihiatrică. ,,Este un caz delicat și dificil, tocmai din cauza circumstanțelor, urmează să dispunem oportunitatea unor probe“, au precizat surse judiciare.

Este de înțeles protecția cerută de familie, anonimatul ar putea asigura victimei mai puține suferințe psihice ulterioare, pentru că în comunitate greu se uită asemenea atrocități, iar când nemernicul va fi liber peste câțiva ani probabil tot comunitatea îl va izola și supraveghea pentru a nu mai pângări alte suflete. (C.I.)