Un bărbat din comuna Cordun a fost depistat de poliţişti, sâmbătă, cu 638 pachete de ţigări de contrabandă. În ziua de 7 martie 2015, în jurul orei 8, agenţii de poliție din cadrul Secției nr. 3 de Poliţie Rurală Săbăoani și ai Postului de Poliţie Cordun, care se aflau de serviciu la târgul săptămânal organizat în loca-litate, au depistat un bărbat de 50 de ani, din Cordun, care oferea spre comercializare 638 de pachete cu ţigări, respectiv 12.760 ţigarete, ce aveau aplicate timbru fiscal emis de Republica Moldova şi Ucraina.
“În cauză bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Ţigările au fost confiscate de poliţişti iar bărbatul este cercetat pentru contrabandă, faptă pentru care riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006.
Cristina IORDACHE