În acest an, judeţul nostru a ajuns pe un nedorit loc III pe ţară la numărul incendiilor de locuinţe. Creşterea îngrijorătoare a incendiilor de acest gen a determinat conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ să iniţieze o campanie de informare publică, scopul fiind de a face cunoscută oamenilor importanţa dotării cu detectoare de fum. „Este prima campanie de acest gen care se realizează şi prin care se doreşte reducerea numărului incendiilor în gospodăriile populaţiei şi a victimelor umane”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, şeful ISU Neamţ. „Judeţul Neamţ ocupă locul III pe ţară la incendiile din gospodăriile populaţiei, iar în perioada analizată, 2003 – 2011, au murit 56 de persoane din care jumătate cu vârsta peste 70 de ani, 21 de copii au suferit răni şi 4 copii au murit în aceste incendii. Datele noastre mai arată că la trei zile două locuinţe sunt afectate de incendii şi 6 nemţeni mor în fiecare an din cauza focului. Campania se derulează pe o perioadă de şase luni, timp în care vom monitoriza vânzările de detectoare autonome de fum, iar la final vom cuantifica locuinţele care s-au echipat cu detectoare de fum”.
Costurile unui asemenea dispozitiv sunt între 30 şi 50 de lei. În cursul campaniei vor fi distribuite pliante prin care nemţenii să se informeze asupra principalelor măsuri de prevenire şi modalităţi de acţiune în caz de declanşare a unui incendiu, precum şi despre importanţa unui astfel de dispozitiv care poate salva vieţi. Pompierii vor apela şi la primării, dar şi la asociaţiile de locatari pentru sprijin în derularea campaniei de informare.