Sărbătoarea Naşterii Domnului anticipează şi pregăteşte spiritual cumpăna anilor, când se realizează ştafeta către a fi şi o privire emoţionantă către ce a fost.
Trăim sentimentul, când totul cunoaşte impresionanta prefacere, iar conştiinţa păstrării tradiţiei şi a însemnelor istorice ne solicită o permanentă reevaluare a ceea ce înseamnă satul tradiţional şi amintirea bunicilor noştri.
De când trăiesc emoţia aniversării datei când a fost atestată existenţa satului natal, Hlăpeşti, câteva cuvinte îmi revin în minte: acasă, neam, rost. Spaţiul complex al satului circumscrie meleagurile natale, ogorul, casa părintească, parohia care însumează existenţa tuturor sub semnul spiritualităţii creştine multiseculare.
Acasă pentru mine echivalează cu şirul lung de înaintaşi, cu oameni pe care îi cunosc şi îi respect, cu tradiţiile şi viaţa de familie, cu întâlnirile duminicale sub cupola bisericii, cu împlinirile noastre, ale fiecăruia.
A cultiva perseverent tradiţia înseamnă a primeni rădăcinile pe care le-au lăsat în tine părinţii şi părinţii părinţilor şi de a înnoi în sufletul copiilor şi al nepoţilor sentimentul că familia lor mai cuprinde şi pe oamenii din sat şi pe cei care veghează din cimitirul satului destinul comunităţii, ca bobul de grâu care aşteaptă primăvara împlinirii.
Mulţumesc lui Dumnezeu că după anii de odinioară, când mulţi consăteni plecau la oraş pentru muncă mai uşoară, că după ce mulţi şi-au căutat „patria” pe alte meleaguri ale Europei, mai putem rosti cu emoţie „satul meu drag” sau „părinţii mei de acasă”.
La hramul bisericii, mulţi fii ai satului se grăbesc să vină pentru câteva zile lângă cei dragi, iar atunci parcă istoria acestor locuri este completată de chipurile oamenilor de astăzi şi râul porneşte din inimile noastre tumultuos, ca într-o nouă primăvară a localităţii.
Datele istorice descoperă un sat răzeşesc, un schit sfinţit de Sf. Mitropolit Varlaam, bisericuţa de lemn din Hlăpeşti, construirea unei noi biserici în anul 1738 şi ridicarea şi sfinţirea actualei biserici în anii ’60 şi strămutarea bisericuţei de lemn în incinta mănăstirii Sihăstria Neamţ. Cine doreşte să retrăiască atmosfera istorică de acum 350 de ani poate merge la biserica din lemn din mănăstirea Sihăstria şi admira cele 50 de icoane din secolul al XVIII-lea, catapeteasma şi crucea de la 1705, cartea de ritual Octoih de la Hlăpeşti, candelabrul de lemn, crucifixul de ceremonie.
Mi-aş dori să existe în biserica cea nouă din Hlăpeşti o colecţie de imagini a acestor bijuterii de epocă feudală bisericească, iar vizitatorul sau localnicul să sporească în evlavia sa pentru înaintaşii care au trăit „istoria” ca o prescură încinată lui Dumnezeu şi presărată cu lacrimile suferinţelor multiseculare.
În fiecare an, la 20 decembrie, ziua Sf. Ignat, , nume predestinat „purtătorul” de Dumnezeu, mă întorc acasă precum magii căutând pe Mesia care îmi va arăta semnele smereniei cu care au trăit înaintaşii şi astfel au înfruntat furtunile istoriei, făurind o nouă Columnă a poporului român.
„Acasă” este sufletul acestui popor eroic şi harnic, care ştie să-şi cinstească înaintaşii şi să-şi apere limba şi istoria. Mă întorc acasă şi la masa istoriei îmi reîntâlnesc înaintaşii…
Mihai SOLOMON