500 cartușe de țigări de contrabandă găsite de polițiști într-o mașină

Polițiștii din Secuieni au oprit o mașină pentru verificări și au găsit în interior sute de cartușe de țigări de contrabandă.

În ziua de 16 decembrie 2016, la ora 14:30, lucrătorii Postului de Poliție Secuieni au oprit în trafic, pe DN 2, pe raza localității Secuieni, un autoturism condus de un bărbat de 37 ani din județul Suceava. „La controlul efectuat, polițiștii au găsit în interiorul autoturismului 349 cartușe cu țigarete de proveniență Republica Moldova și 144 cartușe de proveniență Ucraina care nu prezentau banderole de marcaj sau timbre fiscale“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Întreaga cantitate de țigarete, respectiv 98.600 de bucăți, a fost ridicată în vederea confiscării, iar conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. (C.I.)