45 de lei tona de deşeuri la Depozitul Girov

depozitMarți, 21 aprilie, consilierii județeni s-au reunit în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost cinci proiecte de hotărâre, patru dintre acestea fiind legate de depozitul de deşeuri nepericuloase de la Girov. Primul proiect de hotărâre a vizat completareainventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al județului cu bunurile realizate în cadrul proiectului  ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Neamț”.Apoi, legislativul nemțean a aprobatnumirea temporară în funcția de conducere de șef serviciu al Serviciului Public de Administrare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SPASMID)  a lui Claudiu Pădure, începând cu data de 22 aprilie.

Înființarea acestui serviciu în cadrul CJ, a fost impusă de necesitatea găsirii unei soluții temporare, alternative pentru operarea depozitului de deșeuri nepericuloase Girov, până la soluționarea definitivă în instanță a contestațiilor formulate de către participanții la licitația pentru delegarea unuio operator pentru depozit. Al treilea proiect de pe ordinea de zi a fost cel privind darea în administrare temporară către SPASMID, a activității de administrare a depozitului județean de deșeuri nepericuloase Girov. De asemenea, aleșii județeni au aprobat și  tariful pentru activitatea de eliminare a deșeurilor la depozitul județean, pe care urmează să le practice serviciul nou înființat în îndeplinirea obiectului de activitate. Tariful este de 44,92 de lei/tonă deșeu eliminat( inclusiv TVA), însă  va crește atunci când depozitul va trece în administrarea operatorului ce va fi desemnat prin licitație. Potrivit specialiștilor  din cadrul CJ Neamț,  există o serie de motive care duc la majorarea prețului. ”Operatorul va trebui să plătească redevență către CJ, care în cazul SPASMID este zero. De asemenea, amortizarea utilajelor și a mijloacelor de transpor teste zero, deoarece deoarece bunurile sunt în domeniul public al județului pe când, în cazul operatorului care este agent economic, echipamentul și utilajele suplimentare vor avea amortizare. Profitul, în cazul SPAMID este zero, dar în cazul operatorului va avea o valoare. Totodată, cota de dezvoltare, care este tot zero în cadrul noului serviciu, va avea valoare în cazul operatorului care va câștiga licitația, deoarece acesta va trebui să construiască celulele 2 și 3, și să închidă celula 1, apoi celule 2 și 3”, a explicat Mihaela Popa, șțef birou UIP în cadrul CJ Neamț.

Tariful de  44,92 de lei/tonă deșeu eliminat este compus din următoarele tipuri de cheltuieli:  cheltuieli materiale, din care: combustibil și lubrifianți, energie electrică tehnologică, piese de schimb, utilaje, materii prime și materiale consumabile, echipament de lucru și protecția muncii, reparații, cheltuieli cu protecția mediului, alte servicii executate de terți, alte cheltuieli materiale;  cheltuieli de personal:  salarii plus contribuții angajator; taxe licențe; cheltuieli cu închirierea utilajelor; fond pentru închiderea depozitului de deșeuri și urmărirea acestuia post închidere; alte cheltuieli diverse.

Noul serviciu va funcționa pe o perioadă limitată de timp, până la selectarea unui operator în cadrul procedurii de licitație deschisă.  (I.C.)

Ingrid CIOFOAIA