Construită în anul 1885, casa-muzeu este o parte dintr-o gospodărie care mai cuprindea alte două locuinţe şi o anexă – acestea din urmă constituind zestrea soţiei lui Calistrat Hogaş, completată cu o livadă foarte bine îngrijită. Deşi multă vreme tânăra familie a scriitorului a locuit în casele vechi, în tovărăşia socrului, preotul Costache Gheorghiu s-a preocupat de confortul fiicei sale – Elena – oferindu-i o casă nouă, cu anexă, pe cheltuiala proprie. Cu un stil arhitectural reprezentativ, casa este înscrisă pe lista monumentelor de arhitectură din Patrimoniul Cultural Naţional. Înălţată pe temelie de pământ, cu pereţi din combinaţie de lemn şi pământ, cu duşumele din lemn şi uşi în două canaturi, casa a păstrat şi sobele din cărămidă şi olane, văruite, prevăzute cu elemente decorative neoclasice, specifice epocii şi poziţiei sociale a proprietarilor.Întâlnim aici obiectele personale atât de dragi scriitorului, care l-au însoţit pe cărările de munte şi pe care noi le cunoaştem din cărţile sale, de la pălăria şi mantia uriaşă de postav şi până la călimara pântecoasă de pe biroul său. Clădirea a suferit restaurări şi consolidări între anii 1967-1969 şi 1992-1994, păstrându-se structura iniţială. Anul acesta s-au împlinit, la 28 aprilie, 45 de ani de la inaugurarea, în 1969, a Muzeului “Calistrat Hogaş”. Despre muzeul unde locuia şi de unde pleca scriitorul în peregrinările lui prin munţii Neamţului, ne-a vorbit scriitorul şi muzeograful David Alexandru.
Rep.: Care este istoricul actualei clădiri care adăposteşte Muzeul Calistrat Hogaş?
David Alexandru: Actuala clădire, care adăposteşte muzeul memorial Calistrat Hogaş, a fost construită în 1880. Este una dintre puţinele clădiri din Piatra-Neamţ care păstrează elementele de arhitectură specifice târgului moldovenesc de sfârşit de secol XIX, început de secol XX. Camerele sunt înalte, spaţioase, iar casa este ridicată de la sol, sprijinită pe ziduri, de jur împrejur. Clădirea este compusă din trei camere şi trei antreuri. În primul antreu vizitatorul este întâmpinat de un portret foarte sugestiv al lui Calistrat Hogaş, realizat de “doamna acuarelei româneşti”, Iulia Hălăucescu. În acelaşi antreu se află o vitrină cu celebra mantie a lui Hogaş, pălăria cu boruri largi, precum şi alte obiecte pe care Hogaş le lua în călătorie: o brichetă format ceas, o busolă, un amnar sau un pistol. De aici, intrăm în odaia turcească – unde se găsea un postament şi perne pe care stăteau invitaţii şi sorbeau cafeaua.
Rep.: Ce se mai păstreză azi din vechea odaie turcească?
David Alexandru: Astăzi se mai păstrează câteva elemente de mobilier: o măsuţă de influenţă arabă sau masa din mijloc, tot de influenţă orientală. Aici se urmăreşte cronologic viaţa lui Calistrat Hogaş: într-o vitrină găsim mitra care stabileşte data naşterii lui Hogaş: 1847, 19 aprilie, la Tecuci. Avem apoi date despre anii de şcoală petrecuţi la Tecuci, despre Academia Mihăileană de la Iaşi şi Facultatea de Litere, pe care o termină în 1869. În acelaşi an, printr-un concurs, ajunge la primul gimnaziu înfiinţat la Piatra-Neamţ, respectiv actualul Colegiu “Petru Rareş”. Aici a fost profesor pe partea umanistă şi director.
Era o fire care spunea lucrurilor pe nume…
Rep.: Care a fost motivul pentru care a fost îndepărtat din sistem?
David Alexandru: Hogaş era o fire care spunea lucrurilor pe nume. Nu era de acord cu locul unde se desfăşura procesul de învăţământ, şcoala fiind veche şi dărăpănată. Din acest motiv, autorităţile locale s-au debarasat repede de el, Hogaş fiind profesor în mai multe locuri: Tecuci, Alexandria, Roman şi Iaşi. La Iaşi a fost director la liceul-internat, unde l-a avut elev pe viitorul scriitor Cezar Petrescu. De altfel, vizitatorul poate admira numeroasele ordine şi medalii pe care Calistrat Hogaş le-a primit din partea Casei Regale, pentru activitatea lui de profesor. Tot în odaia turcească se află numeroase fotografii cu familia lui Hogaş. El a fost căsătorit cu Elena Constantiniu, fiica protopopului de Piatra-Neamţ. Cu ea a avut opt copii, dintre care trei au murit la o vârstă fragedă. Singura căsătorită a fost Cleopatra, fiica cea mare. Într-o vitrină găsim corespondenţa lui Hogaş cu prietenii din cercul “Viaţa românească” (A. D. Xenopol, George Topârceanu etc.). Din odaia turcească pătrundem într-un antreu, unde Sidonia Hogaş şi-a făcut un birou, unde găsim fotografii de familie, fotografii cu evoluţia casei, de la casa unde a locuit, până la actualul muzeu. De aici, trecem într-un alt antreu care ducea către locuinţa anexă, compusă dintr-o cameră unde lucra şi se odihnea Hogaş şi o bucătărie, unde se pregătea masa şi se aducea în casa mare. Aici se găseşte o parte din vesela donată de Sidonia Hogaş, tot aici aflând câte ceva despre diferitele tabieturi ale lui Hogaş: dimineaţa mânca foarte consistent, apoi bea o cafea cu rom, pe care i-o făcea Cecilia, una din fiicele sale, relaxându-se în celebrul lui balansoar. Din acest antreu, intrăm în dormitorul scriitorului, cu mobilier specific. Aici pot fi admirate celebrele ghete ale lui Hogaş, cu care călătorea în munţi, precum şi patul pe care se pare că a murit Hogaş (el a murit la Roman, la fiica lui, înconjurat de nepoţi, la 28 august 1917, patul fiind ulterior adus aici). Tot aici găsim o fotografie a soţiei, Elena – Elencu, aşa cum o alinta Hogaş, precum şi mobilă specifică unui dormitor, cu o ladă de zestre, o ladă în care se ţinea lenjeria etc. De aici, intrăm în biroul de lucru al lui Hogaş, unde poate fi admirată biblioteca lui Hogaş, cu diferite ediţii ale cărţilor sale, “În munţii Neamţului” şi “Pe drumuri de munte”.
Talent a avut, noroc n-a avut…
Rep.: Care este povestea acestor ediţii?
David Alexandru: Aşa cum spunea un contemporan de-al său, Hogaş talent a avut, noroc n-a avut… Opera sa a fost editată postum, deşi au existat două încercări, pe când Hogaş era în viaţă, prima în 1912, când, din cauza greşelilor de corectură, cartea n-a mai apărut pe piaţă, iar a doua în 1914, când cartea era gata de trimis în librării, dar a luat foc tipografia… Se salvează doar câteva exemplare, din care unul se află în biblioteca muzeului. Abia în 1921, la insistenţele lui Liviu Rebreanu şi Mihail Sadoveanu, îi apar cele două volume, al doilea fiind prefaţat de Mihail Sadoveanu. Tot aici găsim biroul de lucru pe care vizitatorul poate vedea hârtii de diverse culori, pentru că lui Hogaş îi plăcea să scrie pe hârtie colorată. Pe birou se află şi un bust al lui Homer, Hogaş fiind îndrăgostit de literatura clasică, elenă şi latină. Tot aici, într-una din vitrine, se află şi un obiect interesant, o cană specială pentru domnii care aveau mustaţă şi barbă. Într-un colţ al încăperii se află şi o masă de şah, Hogaş fiind pasionat de acest joc. Poate fi văzută şi copita Pisicuţei, calul cu care Hogaş pleca în munţi. Când Pisicuţa a murit, Hogaş i-a luat o copită şi a transformat-o în scrumieră, pentru a-şi aminti mereu de tovarăşa sa de călătorii.
Rep.: Călătoria noastră se apropie de final. În 1969 a fost inaugurat actualul muzeu, anul acesta împlinindu-se, iată, 45 de ani de când casa lui Hogaş este deschisă vizitatorilor…
David Alexandru: Încă din 1939, Sidonia Hogaş a deschis o cameră pentru vizitare, iar în 1967 ea a donat proprietatea şi casa Sfatului Popular Piatra-Neamţ, cu scopul precis de a fi transformată în Muzeul Memorial “Calistrat Hogaş”. Perioada de restaurare şi pregătire a durat doi ani. La început, expoziţia se făcea printr-o panotare excesivă. Pe panouri imense se puneau texte şi fotografii, muzeul pierzându-şi din atmosfera de casă locuibilă. Ceea ce a devenit astăzi Casa Memorială “Calistrat Hogaş” s-a petrecut în timp, prin strădania doamnei muzeograf Alexandrina Bostan, căreia îi mulţumim pentru tot ceea ce a făcut pentru acest muzeu. Aşteptăm cu drag vizitatorii, mai ales pe cei din judeţul Neamţ, muzeul nostru oferindu-le o “felie” din trecutul oraşului Piatra-Neamţ, putându-ne cu toţii regăsi în aceste mărturii vii ale unor vremuri demult apuse.
A consemnat Irina NASTASIU
