* 80% dintre solicitanţi sunt persoane în vârstă
* Lucrătorii serviciului stau după program să preia şi ultimul dosar
Isteria preschimbării permiselor cu 7 – 8 ani înainte de expirare continuă, iar apropierea de data de 19 ianuarie, când fişa medicală este obligatorie, face ca numărul persoanelor care vin la unicele ghişee din Piatra Neamţ să crească de la o zi la alta. Ieri, 400 de persoane au urcat în clădirea Forum Center Mall, care adăposteşte Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculări Neamţ, şi s-au înscris pe listă. Asta înseamnă cel mai mare număr de solicitanţi într-o singură zi din decembrie când a început nebunia, după ce marţi au fost 386 şi luni 370 de înscrişi.
Aglomeraţia este foarte mare, oamenii sunt îmbrăcaţi gros, iar spaţiul devenit insuficient a făcut ca şeful serviciului să organizeze primirea dosarelor la un etaj mai jos, unde este mai mult loc pentru coada de 30 de metri. Dar chiar şi aşa tot s-au găsit nemulţumiţi, cu permis care expiră în 2018: „Puteau să pună mai mult de un lucrător la primirea dosarelor, nu mai erau cozi atât de mari”, este de părere Constantin Turtureanu, 64 de ani, din Piatra Neamţ. „Sunt şofer pe TIR şi vreau să-mi schimb permisul până pe 19 ianuarie pentru că după aia permisul nu mai are valabilitatea de 10 ani, ca până acum. Sunt foarte sănătos, sunt sănătos tun, nu mi-e frică de medic!”. Lângă el, doi tineri care habar n-aveau de ce au venit să-şi reînnoiască permisele pe care le au de nici doi ani: „Aşa e legea asta nouă, zice că trebuie scoase altele până pe 19 ianuarie şi am venit şi noi”. În vreme ce alţii dădeau explicaţii celor nou veniţi despre „procedură”: „Mergeţi întâi şi vă înscrieţi pe listă, acolo la masă unde este funcţionarul şi abia apoi vă aşezaţi la rând, dar vedeţi că trebuie să achitaţi taxa! Aveţi chitanţa, că văd că nici dosar n-aveţi?! Păi, nu vă puteţi înscrie dacă n-aveţi documentele şi dacă aveţi permisul de un an de zile abia să ştiţi că nu vă primeşte!”. Dar imediat altcineva l-a corectat: „Nu-i adevărat, dom’ le, de ce vorbiţi aiurea, te primeşte oricum, lăsaţi omul să vină…”. Spre după-amiază, cei care mai îndrăzneau să urce şi ajungeau la etajul 3, făceau imediat stânga-mprejur, mormăind în barbă ceva despre venitul a doua zi, odată cu cântatul cocoşilor.
Comisarul şef Ioan Simionel spune că legea nu poate fi interpretată după cum vrea fiecare şi reglementările nu prevăd nici o interdicţie. „Pot veni şi cu permisul de conducere eliberat acum un an, nu există limită în acest sens, dar nu au fost astfel de cazuri. Au venit, în schimb unii care au permisele valabile până în 2017, 2018. Oamenii vin aici, se înghesuie, însă nu se gândesc că legislaţia se poate modifica în acest timp şi valabilitatea de 5 ani la permisele pentru profesionişti ar putea să revină la 10 ani. Noi primim toate solicitările, am asigurat condiţii, am mutat primirea documentelor la etaj, am pus tot personalul nostru la dispoziţia solicitanţilor şi stăm aici, zilnic, până ce ultimul înscris pe listă ajunge să-şi depună documentele”, a declarat şeful de la Permise şi Înmatriculări din cadrul Serviciului Public Comunitar Neamţ.
Majoritatea celor care iau cu asalt ghişeele sunt persoane vârstnice. Bolile de care ar putea suferi şi nu ştiu, vârsta, faptul că fişa medicală obligatorie după 19 ianuarie va însemna un ban în plus pe care vor trebui să-l scoată din buzunar, dar şi perspectiva ca şoferii profesionişti să vină o dată la 5 ani pentru vizita medicală fac ca oamenii să se îmbulzească, încă de la Crăciun, cu sutele, indiferent dacă vor mai avea sau nu nevoie de document.
„Până acum, 80% dintre cei care au depus documentele sunt vârstnici şi doar 30% sunt şoferi profesionişti. Cei care vin pentru preschimbarea permisului pentru că expiră anul acesta sunt persoane cu vârsta între 30 şi 40 de ani”, a mai spus comisarul şef Ioan Simionel.
Introducerea obligativităţii vizitei la medic în Codul Rutier a fost gândită tocmai pentru o siguranţă sporită în trafic. Într-o ţară în care se moare zilnic în maşini zdrobite şi şofatul cu alcoolul în cap este un fapt obişnuit, numai lipsa de respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, inconştienţa şi iresponsabilitatea fac să existe indivizi care să sfideze viaţa altora. Poate după ce legiuitorii vor lua aminte asupra efectului pe care această modificare l-a avut, vor găsi o formulă prin care, totuşi, şoferii, fie amatori, fie profesionişti, să fie examinaţi periodic de medici.
De ce permite legea să fie preschimbate permise care expiră peste 5,6,7 ani?
De ce nu se introduce obligativitatea ca, pt. persoanele trecute de 60 de ani (de ex.), să fie obligatoriu examenul mediacal anual?
De ce se face TOTUL cu picioarele în țara asta?
Nici bătrânii nu mai au conștiință, am văzut ieri unul la PECO, pusese gaz într-un Ford; abia se târâia și cu greu a fost în stare să-și urce bătrânețile la volan. Pericol public.
exagerati
In Germania permisul e valabil pe viata, nu se renoieste, nu trebuie control medical special
Cand omul sufere de probleme nedicale, medicul xare constata acest ;ucru , medicul „echivalent al medicului de familie de la noi” sau medicul specialist comunica acest lucru …si se suspenda permisul pe perioada cat interdicita medicala este valabila.
Numai la noi…examene medicale speciale, spagi implicite, timp consumat periodoc ( la 10 sau 5 ani odata).