De câte ori te vei gândi, tu, cititorule, că viața e nedreaptă pentru că nu ai locul de muncă la care ai visat, că ai prea multe rate de plătit ori că nu-ți poți oferi vacanța mult visată, în vreo insulă exotică, te rog să-ți aduci aminte un nume – Răzvan Nechita. Se prea poate să nu fi auzit de el până acum pentru că nu e nici politician, nici vedetă de tabloid și nici măcar vreun câștigător la loto. Răzvan Nechita e un luptător și-atât. Un tânăr de 29 de ani, din satul Potoci, care a câștigat în lupta cu moartea, dar care are nevoie de ajutorul tău pentru a putea merge mai departe.
Zâmbetul și simțul umorului nu și le-a pierdut, chiar dacă în ultimii 13 ani întreaga sa existență a depins de medici și de familie. „În vara anului 2002, în luna iulie, într-o zi frumoasă de vară, care nu știam că se va transforma într-una tragică pentru mine, m-am trezit ca de obicei, pe la opt dimineața, că doar eram în vacanță și nu puteam să dorm mai mult că eram nerăbdător să fac alte trăsnăi, lucru la mă pricepeam cel mai bine, m-am îmbrăcat frumos cu intenția să mă duc la biserică. Dar, în drum spre biserică m-am întâlnit cu niște prieteni, am stat noi puțin de vorbă și m-au convins să mergem la lac, să ne bălăcim“, așa-și începe Răzvan povestea, de parcă totul s-ar fi întâmplat ieri, nu atunci când avea doar 16 ani.
Și-a văzut moartea cu ochii, dar nici viața de după nu i-a fost mai frumoasă
Se spune că plătim scump pentru greșelile tinereții, dar Răzvan a plătit și plătește mult prea scump pentru un joc al copilăriei: „Am stat în apă vreo 20 de minute, după care mi-a venit o idee cam trăsnită: să ies din apă și să sar în cap de pe mal. Apa era cam tulbure, că plouase cu o zi înainte, și am sărit cu capul într-un trunchi de copac. În secunda următoare simțeam cum mă duc la fund fără a putea face ceva. Credeți-mă, au fost niște clipe cumplite. Mi-am văzut moartea cu ochii. Mă zbăteam inutil și înghițeam apă“.
A fost smuls din ghearele morții de unul dintre prietenii cu care a mers la scăldat, dar săritura, chiar dacă nu l-a condamnat la moarte, i-a legat întreaga viață de un pat de spital.
Răzvan a paralizat: „Toți erau speriați, dar eu cel mai tare că nu mai simțeam nimic și nu știam ce se întâmplă cu mine. Prima mea reacție a fost să ridic mâinile, dar nu puteam, și i-am întrebat pe băieți unde îmi sunt picioarele. Unul dintre prieteni a dat telefon la salvare. Restul au fugit de frică, probabil, și m-au lăsat ca un câine abandonat“.
De la Bicaz, la Piatra Neamț și mai apoi la Iași
Răzvan își amintește că-n salvare era o asistentă drăguță, care tot drumul l-a rugat să nu adoarmă. De la Spitalul din Bicaz a fost dus la cel din Piatra Neamț, iar de aici la Iași. Nu-și mai amintește drumul, dar știe că s-a trezit la Iași, unde i s-a spus că trebuie să fie operat pentru că avea probleme cu respirația. „Ziua aceea a trecut greu, că aveam emoții pentru a doua zi. De parcă nu era de ajuns, m-am trezit lângă patul meu cu un frizer puțin beat, care venise să mă tundă pentru că aveam părul mare și era amestecat cu noroi și sânge. A scos un brici de pe timpul lui Decebal și s-a înfipt în părul meu. Mi-au dat lacrimile de ce tare mă trăgea de păr că nu tăia deloc briciul. Când m-au dus în sala de operație aveam inima cât un purice. Nu știam dacă mă mai trezesc sau nu, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, operația a fost un succes și m-am trezit cu niște tuburi în gură, într-un salon de reanimare, conectat la aparatul de respirat. Au fost niște zile de coșmar, pentru că eram singur printre străini, departe de casă, și cu niște oameni bolnavi mintal, legați de pat în salon, care urlau non-stop“, își amintește Răzvan Nechita.
Un caz pierdut pentru pietreni, o nouă șansă la Târgu Mureș
Două săptămâni a stat internat la Iași, după care a fost trimis la Piatra Neamț pentru recuperare, dar calvarul lui Răzvan nu a luat sfârșit. Aproape două luni a avut stare febrilă și nimeni nu putea găsi cauza. Mai mult decât atât, din cauza imobilizării la pat, întregul corp i-a devenit o rană deschisă: „În tot acest timp, m-am umplut de escare pentru că nu eram întors la timp și, cum salteaua era din burete, mă înfierbântam imediat și cu febra mea și nefiind îngrijit corespunzător am început să fac niște bășici în zonele sensibile, adică pe șolduri, călcâie și spate. Bășicile se spărgeau și lăsau în urmă carne vie“.
Chinul lui Răzvan era și este în continuare și chinul familiei lui. Văzându-și fiul torturat de răni și febră, părinții au decis să-l mute la spitalul din Târgu Mureș. Răzvan își amintește că medicul de aici i-a descurajat spunându-le că efortul este inutil, băiatul fiind un caz pierdut, dar încăpățânarea părinților și puterea lui Răzvan de-a lupta cu moartea, nu i-a oprit din drum.
„Când m-au văzut cei de la Târgu Mureș s-au îngrozit. Eram plin de răni și surpriza cea mare a fost la radiografie, când au constatat că eu nu aveam coloana fixată, ci doar clavicula. De asta făceam temperatură de 39 grade. Mi-au făcut analize și a doua zi – la operație. Am intrat în sală mai liniștit că mai trecusem odată prin asta. Au fost nevoiți doctorii să repare tot ce mi-au făcut la Iași. Mi-a pus o tijă de șase centimetri să-mi susțină coloana. Operația a durat nouă ore, nouă ore de neliniște și emoții până-n gât pentru cei dragi mie. Și de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, la trei-patru zile după operație, mi se desfăcuse operația. Făcusem un hematom și a fost nevoie să mă opereze din nou. Iar m-au adormit, iar m-au cusut, dar devenise o obișnuință pentru mine sala de operație“, povestește Răzvan.
A pierdut cei mai frumoși ani din viață, dar regretul lui e că n-a fost prezent la înmormântările bunicilor
A rămas internat la Târgu Mureș două luni, timp în care i s-au vindecat și escarele. Deși ar fi trebuit să se bucure că a scăpat cu viață după atâtea încercări, Răzvan spune că anul 2002 a fost blestemat cu totul pentru el – i-au murit cele două bunici: „Cel mai rău m-a durut că nu am putut să merg la nici o înmormântare, fiind internat și eram și paralizat de la piept în jos, cu dublă fractură cervicală“.
Din iulie și până la Crăciun, Răzvan a stat numai în spitale și singurul lucru la care visa era să ajungă acasă. Doar că acasă a început un alt capitol trist, în care a dus o luptă cu el, cu adolescentul paralizat de la piept în jos, nu cu băiatul de 16 ani care a făcut un salt mortal în lacul Bicaz. „Acum era totul nou pentru mine. Îmi venea greu să mă acomodez. Nu știam nimic despre paralizii, ce trebuie să fac, ce am voie și ce nu. Am stat cam un an acasă. Nu mă puteam duce nicăieri că aveam o escară pe șold ce nu mai trecea și nu mă primea cu răni la recuperare. Abia în 2004 m-am dus înapoi la Târgu Mureș să-mi scoată plăcuța de la spate. Tot în acel an am fost pentru prima dată la recuperare. Totul era nou și greu pentru mine, mai ales în sala de gimnastică“, povestește Răzvan despre primul pas spre vindecare.
Are nevoie de 4.000 de euro sau de o bicicletă Motomed Viva
A prins putere treptat, a făcut exerciții, a capitulat și s-a ridicat din nou, a strâns din dinți și a continuat lupta. Acum e mai bine, are mai multă putere în brațe, dar nu-și poate folosi degetele încă, așa că depinde în continuare de familie și de tine, cititorule, de ajutorul tău: „Cam așa mi-am petrecut adolescența, prin centre de recuperare. Chiar dacă am suferit mult, apa și înotul tot îmi plac, dar aici o fi de vină și zodia – Pești. Pentru refacerea tonusului muscular al picioarelor aș avea nevoie de o bicicletă electrică tip Motomed Viva, care costă 4.000 de euro. Pentru familia mea e o sumă mult prea mare. Văd mereu tristețea și neputința din ochii părinților mei, chiar dacă nu îmi spun niciodată. Aș vrea să le fac o bucurie evoluând cu recuperarea și starea mea fizică“.
Dacă ai avut răbdare să-i citești povestea, dacă-i vei ține minte numele de fiecare dată când vei crede că viața ta e prea grea, dacă vrei să-i ușurezi lui viața, contactează-ne! Are nevoie de o bicicletă specială, pe care i-o poți oferi sau pe care poți să-l ajuți s-o cumpere, împreună cu ceilalți cititori. Scrie-ne pe adresa de e-mail redactieceahlaul@gmail.com sau ne poți găsi la sediul nostru, din Strada Tiparului, nr. 14, Piatra Neamț. Dacă vrei să-i scrii direct lui Răzvan, o poți face la adresa de e-mail razvan_nechita2000@yahoo.com.
Andreea AMARIEI