30 de elevi au oferit polițiștilor mărțișoare făcute de ei

*Polițiștii i-au invitat la masă

De 1 martie, polițiștii nemțeni au fost vizitați de 30 de elevi de la școlile gimnaziale Săvinești și Zănești, care le-au oferit mărțișoare făcute de ei.

Copiii au fost însoțiți de reprezentanții Fundației „Solidaritate și Speranță“ din Săvinești și de cei ai parohiei Zănești, parteneri constanți ai Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, din cadrul IPJ Neamț. „În holul instituției au fost expuse mărțișoare, lumânări și felicitări, realizate manual de acești copii talentați. Expoziția a fost inițiată de ofițerii de prevenire, tocmai pentru a încuraja spiritul creativ al acestor copii, dar și pentru a promova astfel de activități ca o alternativă constructivă de a petrece timpul liber“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Elevii au primit din partea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și Serviciului Public Comunitar Regim Permise, Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor Neamț câte un mărțișor simbolic – legitimația de polițist pentru o zi și au fost invitați să servească prânzul la popota unității.

O altă surpriză pentru copii a venit la final, când copiii au fost angrenați într-o activitate ce le-a stârnit interesul și i-a încântat în mod deosebit, după ce polițiștii i-au scos la „rampă“ pe câinii de serviciu și au oferit împreună un spectacol în care abilitățile patrupedelor au stârnit aplauzele binemeritate. Ziua s-a încheiat cu prezentarea unei autospeciale a Poliției Rutiere, oamenii legii aducându-le în atenție importanța respectării regulilor de circulație.

Cristina IORDACHE