3 ani cu suspendare, pentru a fost cât pe ce să omoare un copilaș

*Ticălosul și-a bătut concubina cu parul până a leșinat, fără să țină cont de copilul aflat în brațele acesteia *Copilul a „încasat“ și el câteva lovituri de par, inclusiv la cap

Grigore Moțoc (38 de ani), din comuna Oniceni, a fost condamnat definitiv la Curtea de Apel Bacău. Instanța a admis apelul Parchetului Neamț și a decis că în loc de un an și jumătate închisoare cu suspendare să-i aplice o pedeapsă de 3 ani închisoare, tot cu suspendare. Nemțeanul a fost judecat pentru tentativă de omor, după ce a rănit grav copilașul de 2 ani al concubinei lui. Magistrații nemțeni au decis schimbarea încadrării juridice a faptei, iar magistrații băcăuani au reținut tentativa de omor și l-au condamnat după codul penal vechi. „Condamnă inculpatul Moțoc Grigore pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal ( 1969) raportat la art. 174 Cod penal ( 1969) cu aplicarea art. 5 Cod penal , art. 74 lit. a Cod penal ( 1969) și art. 76 lit. a Cod penal ( 1969) la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal ( 1969). Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal ( 1969), ca pedeapsă accesorie, în condițiile și pe durata art. 71 al. 2 Cod penal ( 1969). În temeiul art. 86 ind. 1 Cod penal (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale. În temeiul art. 86 ind. 2 Cod penal (1969) fixează termen de încercare de 5 ani. În temeiul art. 86 ind. 3 Cod penal (1969) pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune Neamț; – să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; – să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; – să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență“, spune soluția pe scurt a instanței. Inculpatul are un termen de supraveghere de 5 ani, perioadă în care trebuie să presteze 60 de zile de muncă neplătită în folosul comunei Oniceni.

Incidentul în care a căzut victimă nevinovată copilul s-a petrecut în luna ianuarie 2014. Femeia hotărâse să-l părăsească și plecase acasă, la Valea Ursului. Bărbatul a vrut s-o convingă să se întoarcă, ea a refuzat, iar atunci el a bătut-o cu un par, dar multe din lovituri le-a primit copilașul, care era în brațele mamei. Ulterior, micuțul a fost transportat la spital, medicii stabilind că a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fractură biparietală, fractură temporală, hematom extradural și contuzie cerebrală. Medicii legiști au constatat că leziunile suferite i-au pus viața în pericol și a avut nevoie pentru vindecare de 65-70 de zile de îngrijiri medicale.

Neînțelegerile dintre cei doi adulți, care trăiau împreună de ceva vreme, laolaltă cu cei doi copii ai femeii și trei ai bărbatului, au culminat în luna ianuarie 2014, când femeia a decis să se întoarcă acasă. Ajutată de un nepot, ea a plecat, iar aproape de Valea Ursului, când au ieșit dintr-o pădure, au fost întâmpinați de bărbatul furios. Acesta a început s-o lovească cu sete, după ce a înțeles că n-o poate determina să se răzgândească. A dat cu parul fără să se uite și multe dintre lovituri au căzut peste copilașul care stătea cu capul pe umărul mamei. Aceasta a leșinat în cele din urmă, dar și-a revenit și a reușit să ajungă acasă. Când a văzut starea copilului, a chemat o ambulanță și micuțul a fost transportat la spitalul din Roman, apoi la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii ,,Sf. Maria“ din Iași. (C.I.)