A trecut prin mai multe lagăre sovietice, iar după 1948 a fost închis în puşcăriile ţării natale
Până la căderea regimului comunist, părintele Bejan a slujit la biserica din Ghindăoani, judeţul Neamţ
Astăzi se împlinesc 23 ani de la moartea părintelui Dimitrie Bejan, „un mare erou al vieţii noastre creştine şi naţionale”, cum îl numea părintele Justin Pârvu.
Părintele Dimitrie Bejan s-a născut la 26 octombrie 1909, la Hârlău (judeţul Iaşi), într-o familie de ţărani răzeşi dreptcredincioşi. Urmează cursurile Seminarului Teologic din Iaşi, iar mai apoi studiază la Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvirea Teologiei, va urma cursurile Facultăţii de Istorie, tot din Bucureşti, avându-l profesor pe savantul Nicolae Iorga. Părintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot în anul 1940, când a şi fost trimis pe front, ca preot militar. Împreună cu regimentul de armată, Părintele ajunge până la Stalingrad, unde va fi luat prizonier, în anul 1942, împreună cu alţi 17.000 de români. Petrece şapte ani în lagărele din Rusia şi Siberia. Amintiri copleşitoare sunt publicate în cartea „Oranki”, publicată la Editura Tehnică, în 1995. În această perioadă, părintele Bejan botează sute de ruşi, face liturghia în lagăre şi închisori, slujind şi în comunităţile izolate ruseşti din apropierea lagărelor.
Întors în ţară, în anul 1948, Părintele Dimitrie Bejan va fi închis din nou, mai întâi la Jilava, iar mai apoi la Văcăreşti, la Aiud, la Canal, din nou la Jilava, la Cavnic, iar în cele din urmă, la Aiud. În închisoarea de la Aiud, a fost coleg de celulă cu Părintele Benedict Ghiuş.
După marea eliberare din anul 1964, părintele Dimitrie Bejan va fi urmărit în continuare de comunişti, până în anul 1990. A avut domiciliul forţat până la căderea regimului comunist, slujind ca preot la biserica din localitatea Ghindăoani, judeţul Neamţ. Pentru că, la vremea respectivă, propaganda religioasă era interzisă, iar părintele Bejan predica liber, un consiliu bisericesc a luat decizia de a-i ridica dreptul de a sluji. Între anii 1990-1995, părintele va locui în oraşul Hârlău, unde i se hotărâse domiciliul forţat. Aici, a spovedit, sfătuit şi întărit pe toţi cei care i-au trecut pragul casei. Părintele Dimitrie Bejan a trecut la Domnul în ziua de 21 septembrie 1995.
A dus apostolatul până în inima Siberiei
„Un alt mare erou al vieții noastre creștine și naționale este Părintele Dimitrie Bejan, care a dus apostolatul până în inima Siberiei. Acolo a făcut el cunoscută Ortodoxia noastră, menținând viața spirituală a tuturor celor din lagăr, ortodocși și catolici. În sărbători liturghisea cu o găleată mare de zece kilograme de Sfânta Împărtășanie, iar rusoaicele veneau și băteau la poarta lagărului să-l cheme pe «batiușca Bejan» să le facă aghiazmă, Sfântul Maslu și alte servicii religioase…
Acolo, în Rusia, Părintele Bejan fusese condamnat la moarte, dar a găsit, ca și Apostolul Pavel, o formulă de a fi judecat în țară.
Trimis acasă din lagărul siberian, a intrat în pușcăriile grele din România. A fost un stâlp al vieții noastre spirituale. Și după eliberare a căutat să mențină viața duhovnicească, însă, ca și pe Părintele Gheorghe Calciu, chiar frații lui l-au trădat. Condamnat și eliminat de ceilalți, a fost scos la pensie și dus ca bolnav în satul lui, la Hârlău.
Pe amândoi acești părinți, Calciu și Bejan, eu îi pun împreună, pentru gândirea lor frumoasă și viața lor de jertfă.” (Pr. Justin Pârvu – „Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora”, Editura Christiana, București, 2007, pag. 347-348)
„Am botezat peste 100.000 de ruși…”
„Eu m-am simțit bine și în Rusia și în pușcăriile românești. Am plutit! Mă simțeam mai sus cu o palmă de pământ. N-am avut nimic! Am avut și tifos, dar am trecut prin el cum trece gâsca pe apa sâmbetei. Dumnezeu m-a salvat. Am simțit, fraților, am simțit pe umăr o mână care mă apăsa! O spun la vârsta mea și o spun conștient… Eu nu zic că este mâna lui Dumnezeu. Nu avea să vină Dumnezeu pentru un simplu preot păcătos ca să-l salveze; dar am și eu un înger, cum ai și frăția ta și toți cei botezați. A fost cu mine îngerul, cred.
Am trecut foarte ușor prin pușcărie. Foarte ușor. Am suferit exact ca și ceilalți, și de foame și de frig, dar n-am simțit suferința. Poate am stat mai mult la Zarca, dar nu am simțit suferința. Este foarte greu de crezut lucrul acesta… Nu-ți vine să crezi, dar așa a fost. Eu am plutit pe deasupra lucrurilor…
Am botezat foarte mulţi ruşi în urma frontului, începând de la Prut până la Stalingrad. Într-o singură zi, într-un sat de cazaci, aproape de Kiev, am botezat peste 300 de ruşi într-un iaz, fără mirungere, că nu aveam atunci la mine Sfântul şi Marele Mir. […] Cred că am ajuns de am botezat peste 100.000 de ruşi.”
Irina NASTASIU
