2017, an excelent pentru Clubul Sportiv Ecvestru Piatra Neamţ

Şi 2017 s-a dovedit a fi un an foarte bun pentru Clubul Sportiv Ecvestru din Piatra Neamţ, care a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit şi să îşi îndeplinească toate obiectivele impuse. Din punct de vedere sportiv, clubul condus de Costache Lupu, a organizat şi anul acesta excelent cele 3 mari etape de competiţii, care s-au desfăşurat în lunile iunie, iulie şi august şi, în premieră, după o pauză de aproximativ 20 de ani de anonimat, sportivii de la CS Ecvestru au reuşit să urce pe podium la concursurile care au avut loc la Piatra Neamţ. Sportivii pietreni au impresionat la Cupa Municipiului Piatra Neamţ, la etapa de Grand Prix, la Cupa Femierului, Cupa TCE 3 Brazi, Trofeul „Virgil Bărbuceanu” şi Finala Campionatului Naţional de Sărituri peste obstacole. Munca începută de cei 2 ani antrenori, Lucian Aprofirei şi Alexandru Melinte a început să dea roade, iar tinerii sportivi pietreni, alături de partenerii de concurs, au urcat pe podium în probele în care au luat startul. Faţă de anii precedenţi, concursurile de la Piatra Neamţ din 2017 au primit şi o finanţare substanţială din partea autorităţilor locale, Primăria şi Consiliul Local Piatra Neamţ, la Cupa Municipiului Piatra Neamţ, etapa de Grand Prix şi Cupa Fermierului, dar şi judeţene, Consiliului Judeţean Neamţ, la Trofeul „Virgil Bărbuceanu” şi Finala Campionatului Naţional de Sărituri peste Obstacole. De asemenea, trebuie menţionată contribuţia substanţială din partea grupului de firme TCE 3 Brazi, la Cupa TCE 3 Brazi, dar şi a celorlalte unităţi agricole din judeţul Neamţ, la Cupa Fermierului. Activitatea şi rezultatele foarte bune pe care le-a realizat în acest an Clubul Sportiv Ecvestru, a fost menţionată şi la Adunarea Generală de la Federaţia Ecvestră Română, care a avut loc la finele lunii noiembrie, unde a avut loc un scurt bilanţ al rezultatelor sportivilor români la întrecerile internaţionale. Şefii din cadrul Federaţiei au lăudat încă o dată munca care se face la Piatra Neamţ, şi au felicitat Clubul Sportiv Ecvestru pentru modul în care au organizat cele 3 mari regaluri hipice. La nivel naţional şi internaţional, România stă cel mai bine la în probele de atelaje, unde există cluburi foarte bune în zona Ardealului, probele de sărituri peste obstacole s-au situat pe locul al doilea şi, probele cu cele mai modeste rezultate, au fost cele de dresaj, unde ţara noastră nu stă foarte bine la nivel de antrenori. „Suntem foarte mulţumiţi de ceea ce am realizat în 2017, am dus la bun sfârşit toate cele 3 mari concursuri hipice, iar sportivii noştri au început să confirme şi ei la întrecerile de acasă. E clar că toate aceste performanţe nu se puteau realiza fără sprijinul consistent pe care ni l-au oferit autorităţile locale şi judeţene, Consiliul Judeţean Neamţ, respectiv Primăria şi Consiliul Local, iar pe această cale dorim să le mulţumim necondiţionat. Pentru prima oară, în 2017, CJ Neamţ a susţinut integral tot fondul de premiere la Trofeul Virgil Bărbuceanu şi Finala Campionatului Naţional de Sărituri peste Obstacole, ceea ce nu e puţin lucru. De asemenea, le mulţumesc sponsorilor şi unităţilor agricole din judeţ pentru că au fost din nou alături de noi, în frunte cu grupul de firme TCE 3 Brazi, sportivilor pentru rezultatele foarte bune, dar şi celor 2 antrenori, Lucian Aprofirei şi Alexandru Melinte. Suntem mulţumiţi de cum se încheie acest an, un an foarte bun din punctul nostru de vedere, şi sperăm ca 2018 să fie cel puţin la fel de bun. Singurul nostru mare of rămâne acel litigiu cu terenul din baza hipică, între Primăria Piatra Neamţ şi societatea Perla Invest, care se află în insolvenţă. Dacă se rezolvă această problemă, şi eu cred că se va rezolva, putem să fim mult mai optimişti şi să avem acel manej acoperit, pe care un om potent financiar din Piatra Neamţ a promis că ni-l va construi. De asemenea, se impune de urgenţă o modernizare a întregii baze hipice după 31 de ani, cu lucrări de reparaţii şi îmbunătăţire, la grajduri şi cele 3 terenuri de concurs, antrenament şi încălzire. Eu ca de fiecare dată rămân optimist, şi poate într-un târziu se va lămuri şi situaţia terenului pentru a trece la treabă. Şi pentru că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, vreau să le urez un Crăciun Fericit şi liniştit tuturor apropiaţilor şi colaboratorilor şi un An Nou cât mai îmbelşugat” a declarat Costache Lupu, preşedintele Clubului Sportiv Ecvestru din Piatra Neamţ.19