În 2015 surpriză plăcută / Romaşcanii vor plăti la fel taxe şi impozite

Laurentiu-LeoreanuChiar dacă vremurile nu sunt propice pentru a păstra actualul nivel al taxelor şi impozitelor locale edilul-şef al Romanului a hotărât să protejeze cetăţenii prin păstrarea aceluiaşi nivel de taxare ca şi în anul ce stă să se termine.

Romaşcanii pot sta liniştiţi şi în 2015, întrucât nivelul taxelor şi al impozitelor va rămâne la fel ca şi cel de anul acesta. Primăria Roman a hotărât să nu majoreze cuantumul taxelor pentru anul viitor, chiar daca legislaţia permite ca anual sau o data la trei ani să fie indexate aceste dări către bugetul de stat. Potrivit primarului, Dan Laurenţiu Leoreanu, pentru că nu se anunţă vremuri prea bune pentru contribuabili, s-a decis ca în 2015 valoarea impozitelor şi a taxelor locale să rămână la nivelul celor din acest an.

“În toată perioada cât am fost primar, doar o singură data am indexat aceste taxe, întrucât sunt de părere că pentru creşterea bugetului local trebuie să atragem fonduri prin alte metode nu prin creşterea taxelor”, a declarat primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.

În opinia domniei sale nivelul de încasare a taxelor a fost destul de bun şi, “din respect pentru toţi acei romaşcani care şi-au plătit la timp impozitele am considerat că poate fi şi acesta un motiv de a nu mări taxele în 2015”.

Atragerea de fonduri europene pentru finanţarea unor proiecte locale va face posibilă dezvoltarea pe termen lung a municipiului Roman fără ca populaţia să sufere prin mărirea an de an a taxelor şi impozitelor locale. Până în acest moment primarul Romanului a dovedit că s-a descurcat fără să apeleze la portiţa legală de majorare anivelului taxelor şi impozitelor locale.

Simona VASILIU