20 tone de fier vechi confiscate la Taşca

evaziune* Acte în fals pentru însoţirea transportului

Luni după-amiază, poliţiştii de investigaţii criminale şi cei rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Bicaz au depistat în trafic un transport ilegal de aproape 20 tone de fier vechi. Oamenii legii derulau o acţiune de prevenire şi combatere a faptelor ilegale în momentul când au identificat pe raza localităţii Ticoş Floarea, din comuna Taşca, un camion cu remorcă ce transporta deşeuri de fier vechi.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că documentele de însoţire a 19.020 kg deşeuri din fier vechi nu corespundeau realităţii, iar la fața locului s-a prezentat un bărbat de 25 de ani care s-a recomandat a fi reprezentantul societății care a expediat marfa. Organelor de poliţie le-au fost prezentate acte contabile cu o evidenţă incertă, iar din verificările efectuate în bazele de date a rezultat că documentele au fost întocmite în fals”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Întrucât nu a putut justifica marfa cu documente legale şi contabile corespunzătoare, tânărul s-a ales cu dosar penal, poliţiştii efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, iar materialul feros a  indisponibilizat.

Cristina IORDACHE