„Că nu mai pot, că aş bea un ceai şi că vreau să mă întorc acasă”, a simţit Ticu Lăcătuşu după ce a trecut prima dată de 8000 de metri
Ticu Lăcătuşu a aniversat şi acasă, la Piatra Neamţ, cei 20 de ani de la cucerirea primului vârf de peste 8000 de metri, în premieră românească. A fost o seară, marţi, de amintiri, emoţii şi poveşti, alături de susţinători, prieteni, familie, pasionaţi de munte. Personajului principal i-au dat lacrimile revăzând filmul ascensiunii pe Broad Peak, reuşită pe 2 august 1992. Foarte mulţi dintre cei prezenţi au aflat pentru prima dată detalii despre cea mai lungă şi poate cea mai dificilă încercare a alpinistului pietrean. La mai bine de 20 de ani distanţă, întrebat ce a simţit la peste 8000 de metri, Ticu Lăcătuşu a răspuns:
„Că nu mai pot, că aş bea un ceai şi că vreau să mă întorc acasă”. Conştientizarea şi recunoaşterea succesului au venit mai tîrziu, odată cu durerea.
Ticu Lăcătuşu a ajuns pe Broad Peak (8047 metri) din două tentative. Prima expediţie din care a făcut parte s-a retras de pe munte, iar pietreanul s-a alăturat unei alte echipe internaţionale, alcătuită din spanioli şi americani. A dormit trei nopţi la 7500 de metri, a înfruntat pericolul avalanşelor, de care nu a scăpat, a făcut şi de 6 ori un drum între tabere. Dorinţa de a fi primul român la peste 8000 de metri l-a făcut însă să urce, când ceilalţi coborau. Nici măcar camarazii cu care a împărţit cortul până la asaltul final nu au mai rezistat. Pe 2 august 1992, Ticu Lăcătuşu a ajuns pe Broad Peak, inaccesibil în acel sezon celorlaltor expediţii.
„Nu cred că aş mai proceda astfel, astăzi”, a mărturisit alpinistul, care a trăit o vreme după Broad Peak cu temerea că nu va mai urca niciodată pe munte. I-au degerat degetele de la picioare şi a devenit caz de chirurgie.
În 93, însă, era în Caucaz, pregătind marele asalt asupra Everestului. În care Ticu Lăcătuşu nu a mai provocat soarta. A atins cel mai înalt vârf (8848 metri) în 1995, după ce se oprise, cu un an în urmă, la 8000 de metri, salvând atunci vieţile mai multor alpinişti străini. Şi pentru Cho Oyu (8201 metri) al treilea optmiar din palmaresul său, nemţeanul a avut două tentative, reuşind să atingă vârful himalayan în 1998.
„Ticu Lăcătuşu are un curaj formidabil”, a spus, marţi seară, primul antrenor al alpinistului pietrean, Dan Vasilescu. Adică acel curaj bine antrenat şi dozat pentru a dori, a lupta, a reuşi şi a te întoarce acasă. În alpinism, nu există decât un eşec: moartea.
Cei doi s-au cunoscut în anii studenţiei, la Clubul Universitar Bucureşti, care avea o bază de selecţie, pentru alpinismul sportiv, de vreo 200 de tineri.
„Existau coeziune şi o conştiinţă a sportivilor. Toţi eram voluntari, eram prieteni între noi. Înainte de a-i fi antrenor, am fost primul prieten pe munte al lui Ticu Lăcătuşu”, a mai spus Dan Vasilescu.
Erau vremuri grele pentru alpinism, periculos de practicat din cauza regimului politic. Nu se ieşea uşor din ţară, iar Carpaţii erau singurul „teren” de antrenament pentru eventuale expediţii româneşti afară. Imaginaţi-vă că prima încercare în Himalaya a fost pregătită pe bază de imaginaţie. Fără informaţii de afară, alpiniştii doar şi-au imaginat ce pericole îi aşteaptă şi cum pot fi ele depăşite.
Cornel Coman, invitatul lui Ticu Lăcătuşu marţi seară, a făcut parte din prima expediţie românească în Himalaya. A muncit 4 ani la acest proiect, concretizat în 1985. A fost o încercare neagră pentru echipă, revenită în ţară fără dr. Cezar Vârguleascu, care şi-a pierdut viaţa.
Himalaya nu l-a mai tentat niciodată pe Cornel Coman, dar acesta nu a putut refuza propunerea lui Ticu Lăcătuşu de a traversa Groenlanda. O expediţie complet diferită de ceea ce făcuseră până în 2010. Vântul şi din când în când soarele au fost singurii „însoţitori” ai celor doi temerari, care au stat pe schiuri, cărându-şi singuri bagajele, timp de 37 de zile, într-o imensitate albă şi îngheţată.
„Când am acceptat, m-am gândit că nici un loc nu poate fi mai frumos pentru a-mi aniversa cei 61 de ani, pe care i-am împlinit la jumătatea distanţei”, a spus Cornel Coman.
Cortul în care cei doi au dormit în Groenlanda a fost expus în sala „Calistrat Hogaş”, de la Consiliul Judeţean, locul întâlnirii de marţi seară. Un cort de ultimă generaţie, care a rezistat tuturor intemperiilor, diferit complet de cel pe care Ticu Lăcătuşu l-a adus de pe Broad Peak, arătat, de asemenea, participanţilor la manifestare. Aceştia au putut vedea şi cum au evoluat echipamentele alpiniştilor din 1992 şi până în 2010.
„Pantaloni cusuţi la Piatra Neamţ”, s-a mândrit Ticu Lăcătuşu prezentându-şi ţinuta de Broad Peak.
La Piatra Neamţ au început şi s-au încheiat toate drumurile alpinistului. Aici şi-a găsit primii şi cei mai puternici susţinători, care îi sunt alături şi astăzi, de la mamutul RIFIL şi până la librarul Viorel Nicolau. Cei doi manageri ai firmei româno-italiene, Ioan Strătilă şi Luigi Bodo, s-au aflat printre invitaţii speciali ai întâlnirii aniversare, recompensaţi cu o plachetă şi un film al expediţiei Groenlanda 2010. Ticu Lăcătuşu a rămas recunoscător tuturor oamenilor care l-au ajutat, material şi moral, la începutul ascensiunilor sale. Lui Alexandru Iacob, fost ziarist la Ceahlăul, pentru că a scris hotărât „Ne trebuie un club de alpinism”. Lui Vasile Ouatu, pentru că a primit alpiniştii în clubul său Petrodava. Primului preşedinte de onoare al clubului de alpinism, regretatul doctor şi montaniard Gheorghe Iacomi. Doctorului Iorgu Curelaru, care i-a amputat exact cât a trebuit degetele de la picioare pentru a-şi putea continua ascensiunea. Dirigintei Coralia Bunghez, de la Colegiul Naţional Petru Rareş, şi directorului Mihai Obreja. Singurului său antrenor de handbal, Otto Heel. Prietenului Lucian Constantinescu, alături de care a început drumul spre Broad Peak. Şi lista oamenilor care i-au intrat şi rămas în suflet este lungă.
Ticu Lăcătuşu nu şi-a ascuns şi singurul regret legat de Piatra Neamţ. A vrut şi încă îşi mai doreşte o casă a muntelui, dar propunerile sale au rămas fără rezultat. Poate îşi va vedea îndeplinită şi această dorinţă până la următoarea aniversare 20, în 2015, când va fi marcat momentul Everest 1995. Şi nu ar fi rău ca Piatra Neamţ să aibă şi o şcoală a muntelui, în care copii, tineri, chiar şi adulţi să înveţe să aleagă ceea ce este bine, nu doar uşor. Ca pe munte, ca Ticu Lăcătuşu.
