Pe data de 4 septembrie 1881 se năştea, la Bacău, poetul George Bacovia, cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
George Andone Vasiliu (numele de naștere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu. La doar 6 ani începe să învețe limba germană, iar între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. Urmează cursurile Școlii Primare Domneşti nr. 1 din Bacău şi se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Într-o toamnă rămâne închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal, întâmplare ce îi va inspira poezia “Amurg violet”, scrisă în 1899. Anii traumatizanţi de liceu îl inspiră în crearea unui alt poem celebru, „Liceu”. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul „Tinerimii române” pentru „desen artistic de pe natură”, iar în 30 martie îi apare, în „Literatorul”, poezia „Și toate”, scrisă cu un an înainte şi semnată V. George.
În 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia „Plumb”, pe care o va finisa abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului „Ferdinand”, absolvind liceul în 1903. Se înscrie la Facultatea de Drept din București. Într-una din ședințele salonului literar al lui Macedonski, citeşte poezia „Plumb”, care produce o puternică impresie.
Urmează studii de drept, la Bucureşti şi Iaşi, pe care le finalizează în 1911, înscriindu-se în Baroul din Bacău. Bacovia nu a profesat însă niciodată ca avocat, fiind angajat ca mic funcţionar sau profesor, în Bacău, Iaşi sau Bucureşti, trăind greu şi dedicându-se poeziei. În 1914 se internează la sanatoriul dr. Mărgăritescu din București. Publică în suplimentul literar al ziarului „Seara” şi trimite la tipar volumul „Plumb”. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista „Orizonturi noi” şi publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relațiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.
În 1916, George Bacovia devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. Din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, a locuit în Bacău, fără a avea servici. Casa sa din Bacău – azi clădire de patrimoniu – impresionează prin simplitatea şi bunul gust al mobilierului. În casa în care a trăit Bacovia se mai pot vedea şi azi pianul şi vioara, instrumente muzicale care au aparţinut poetului, precum şi mai multe manuscrise originale. În 1933, Bacovia se stabileşte cu familia în Capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din București.
Un poet depresiv
Amintiri inedite despre George Bacovia sunt consemnate, pe blogul dedicat poetului (georgebacovia.uv.ro), de către nepotul său, Maximilian Vasiliu:
„Prima mea amintire despre Iorgu – aşa era numit Bacovia în familie, iar noi nepoţii le spuneam pe numele lor mic tuturor unchilor şi mătuşilor -, o am de pe la vârsta de 4 ani (deci de prin 1918). Venisem cu mama (una dintre surorile poetului) de la Bacău la Bucureşti, pe baza de Ausweis (legitimaţie), Bucureştiul fiind încă sub ocupaţie germană. Bacovia locuia împreună cu tatăl meu într-un mic apartament de două camere, pe strada Berzei. Casa mai există şi astăzi, însă nu-i reţin numărul. O curte lungă asfaltată era flancată pe stânga de o clădire în format de vagon cu trei apartamente unul după altul. Intrarea fiecăruia se făcea printr-o marchiză de fier forjat şi sticlă (…) Vin apoi amintirile despre Iorgu începând din anul 1922, când Bacovia s-a întors la Bacău, la părinţii lui. Era slab de tot şi avea întipărită pe figură o adâncă tristeţe pe care până şi un copil ca mine o vedea. Trăia o perioadă de claustrare aproape totală, în micul său iatac din casa părintească. Sta zile întregi fără să scoată un cuvânt. Numai ţigările, fumate una după alta, păreau că-i alină întrucâtva amarul zilelor care treceau uniform. Nu ieşea nici măcar în grădină, în vara plină de flori, şi iarna cu pomii încărcaţi de zăpadă. Se mulţumea să o privească îndelung de la fereastra camerei sale. (…)
Nu l-am văzut niciodată pe Iorgu vesel, destins decât foarte rar (şi nici atunci nu se putea spune că era cu adevărat vesel, ci oarecum dispus să spună câteva cuvinte), atunci când avea posibilitatea de a bea un pahar de vin. Nu bea niciodată cantităţi mari de vin, din 2-3 pahare se vedea că s-a ameţit. Pentru vinul bun avea un respect deosebit (în special vinurile „Ştirbei” pe atunci erau mai renumite, se vindeau sticle înfundate, Cotnarul era o raritate, pentru bogătaşi, iar de Murfatlar pe atunci nu se auzea), spunea privind în zare licoarea din pahar, admirativ: „E bine lucrat!”(… )Bacovia umbla foarte modest îmbrăcat, dar corect, de preferinţă haine de culoare gri-fer. Prin casă umbla cu o haină de catifea tot de culoare închisă. Nimic ostentativ, niciodată nici în ţinută, nici în îmbrăcăminte. De o modestie şi timiditate care frizau uneori morbidul. Pe stradă mergea de obicei cu capul plecat în jos, parcă strecurându-se printre ceilalţi trecători, parcă vrând să treacă neobservat.”
Irina NASTASIU