*Dezastrul de duminică noapte, din zona Izvoare, nu a afectat gospodăriile de peste drum
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii pietreni au fost alertați pentru a interveni la stingerea unui incendiu de proporții din zona Izvoare, municipiul Piatra Neamț.
Pe un teren situat la oarece distanță de gospodăriile din zonă, ardeau cu flăcări înalte de câțiva metri mai mulți baloți de paie, depozitați de proprietar pe aproximativ 100 metri pătrați. În urma apelului la 112, înregistrat la ora 1:51, la locul dezastrului au ajuns 9 militari cu două autospeciale de stins incendii de la Detașamentul de pompieri din Piatra Neamț. „Militarii au acționat pentru stingerea incendiului, în urma căruia au ars 10.000 kg baloți de paie și s-au deteriorat 3.000 kg baloți de paie“, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
Surpriza avea să vină la finalul misiunii, după ce pompierii au lichidat flăcările și ultimele focare, când au verificat care ar fi cauza dezastrului. „Cel mai probabil, incendiul a fost provocat prin folosirea intenționată a sursei de aprindere“, a mai precizat sursa citată.
La locul incidentului au ajuns câțiva jandarmi și polițiști. Cauza se află spre elucidare într-o anchetă a poliției, fiind audiați proprietarul și martori.
*Casă cu mansardă distrusă de foc, la Piatra Șoimului
Sâmbătă, un incendiu provocat de scânteile din hornul deteriorat au distrus o casă din comuna Piatra Șoimului. Mama proprietarei, o femeie în vârstă de 64 de ani, a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital de ambulanță.
Pompierii au fost chemați în ajutor la ora 11:57, la locul solicitării ajungând rapid 9 militari cu două autospeciale de stins incendii de la Detașamentul de pompieri din Piatra Neamț și 6 voluntari cu o autospecială de capacitate medie de la SVSU Roznov. „În urma incendiului au ars 80 mp din acoperișul construit din scândură de lemn și învelitoare de tablă, s-au deteriorat 80 mp din acoperiș, 60 mp din planșeul a 3 camere și holul mansardei, construit din rigips, parțial mobilierul din mansardă, iar din cauza apei s-a deteriorat planșeul camerelor de la parter în suprafață de 80 mp și construit din beton cu plăci de rigips, instalația electrică din mansardă“, a precizat sursa citată.
Mama proprietarei a fost asistată de echipajul ambulanței și apoi transportată la spital.
Misiunea pompierilor s-a încheiat după o oră și jumătate.
Cristina IORDACHE