13.000 de elevi se pregătesc de examene

examene

În câteva zile va începe seria Evaluărilor Naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 13.000 de elevi din judeţul Neamţ vor trece, pentru prima dată, prin emoţiile unui examen.

Potrivit inspectorului şcolar Florin Dimon, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, de pe o zi pe alta se aşteaptă Manualul de proceduri privind derularea examinărilor, până la această dată neştiindu-se dacă testele- tipărite sub formă de broşuri cu mai multe pagini- vor fi distribuite de Ministerul Educaţiei, de la Bucureşti, cu maşinile inspectoratelor, sau dacă vor fi transmise în teritoriu prin intermediul Internetului pentru a fi descărcate în teritoriu şi multiplicate la nivelul fiecărei şcoli.

Primii vor da testarea şcolarii de a IV-a. Aceştia vor avea prima evaluare în data de 28 mai, la Limba şi literatura română, şi vor încheia pe 30 mai, cu Matematica. Acesta este un nou tip de examen, cu mai multe subiecte, care vor fi cuprinse în paginile unor broşuri. Spre exemplu, la română vor fi aproximativ 20 de întrebări, iar din răspunsuri va reieşi cum stau elevii la citit, la înţelegerea textelor şi la stăpânirea limbii române. Fiecare testare va avea alocat un timp de 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a, iar la clasele a II-a de 30 de minute. Evaluările se vor desfăşura în clasa în care învaţă elevii de obicei şi vor sta aşa cum stau de regulă la ore. Cu toate astea, doi elevi care stau în aceeaşi bancă vor avea subiecte diferite, fiind nu mai puţin de cinci variante de subiecte. Nu vor exista camere de supraveghere, iar rezultatele nu vor fi trecute în catalog.

Elevii claselor a II-a vor susţine Evaluarea pe 2 iunie, proba la Limba română şi pe 4 iunie la Matematică, iar elevii claselor a VI-a vor susţine testarea la Limbă şi comunicare pe 5 iunie, iar pe 6 iunie la Matematică şi ştiinţele naturii.

 

Geanina NICORESCU