Amenajarea livingului este un proces complex, din cauză că această cameră trebuie să îndeplinească multiple funcționalități – este loc de relaxare, de întâlnire cu familia sau spațiu care găzduiește petrecerile cu prietenii. Pentru un aspect inedit al camerei de zi, e nevoie de puțină creativitate și elemente decorative potrivite. De asemenea, culorile pe care le alegi au un rol important în definirea designului ales. În continuare ți-am pregătit o serie de recomandări pentru a avea un living luxos, elegant și modern:
- Alege o combinație simplă de culori
Decorul aerisit și luminos este specific designului modern, iar cel mai simplu mod prin care poți avea un astfel de spațiu este să folosești o combinație simplă de culori. Spre exemplu, poți alege mobilierul în nuanțe calde sau poți vopsi pereții în nuanțe neutre, precum bej, gri, roz pal sau alb.
- Ieși din tipare cu un decor alb-negru
Folosește-te de contrastul alb-negru, pentru un design modern și elegant. Poți vopsi peretele în alb și să adaugi rame din lemn închis la culoare, vopsite negre, un covor alb sau negru ori alte elemente decorative ce îmbină cele două nuanțe. Vei fi surprins de rezultatul final!
- Alege tablouri multicanvas pentru un decor artistic
Tablourile sunt elementele decorative ce pot crea un impact vizual puternic, în funcție de dimensiunile și modelele alese. Poți opta pentru tablouri cu 5 piese, pentru o doză zilnică de inspirație și un efect deosebit. Tablourile multicanvas cu 5 piese sunt ușor de integrat și sunt potrivite pentru orice spațiu, datorită combinațiilor multiple de culori și modele.
- Adaugă un covor deosebit
Un covor poate fi elementul decorativ ce face diferența într-o cameră. Pentru living, noi îți recomandăm să alegi un covor în funcție de cromatica și dimensiunea camerei. Sfat: Nu alege covoare de mici dimensiuni dacă ai un living spațios, pentru că vor crea un disconfort vizual. În plus, câteva dintre texturile recomandate pentru un covor în living sunt lâna, iuta și sisalul.
Sperăm că sfaturile noastre îți vor fi de folos și îți vor oferi inspirația de care ai nevoie atunci când amenajezi livingul. Spor la decorat!
Sursă foto: Pinterest.com