18/12/2019

Dragi elevi si părinţi, Doamnelor si domnilor profesori, Stimaţi invitaţi,

Îmi face o deosebită bucurie să fiu alături de dumneavoastră la cea de-a VII-a ediţie a Sărbătorii Şcolii Nemţene, adevărată Gala a excelenţei învăţământului nemţean, pentru a marca, ca la fiecare sfârşit de an, performanţa celor mai buni dintre elevii judeţului, olimpicii noştri cu care ne mândrim şi pe care se cuvine să-i felicităm astăzi. Olimpiadele sunt, cu certitudine, concursuri de excelenţă, iar experienţa pe care o trăiţi este unică şi presupune, înainte de toate, o competiţie cu tine însuţi, şi apoi cu ceilalţi. Cel mai important lucru este că voi, dragi elevi, cei care sunteți prezenți astăzi aici, sunteți cei mai buni dintre cei buni. Și este pentru noi o mare bucurie ca în fiecare an să observăm că unii dintre voi vin aici a doua, a treia, a cincea oară , alții în premieră. Cu mândrie constatăm că elevii noştri ne reprezintă cu cinste la olimpiadele naționale si internaţionale, că sunt cei mai buni in domeniul pentru care se pregătesc. Vreau să vă mulțumesc pentru asta şi să vă asigur de preţuirea mea. Aceleaşi gânduri de preţuire se cuvin, evident, profesorilor, în calitatea lor de mentori şi modele de viaţă şi, nu în ultimul rând, părinților voștri, cei care se străduiesc și sunt convins că reușesc, să vă asigure tot ce e mai bun pentru a vă înlesni performanţa. Este absolut necesar să oferim educaţiei locul pe care îl merită în societatea actuală şi să revenim la valori precum seriozitatea, munca şi calitatea actului educaţional. Va fi un efort pe care trebuie să-l abordăm cu înţelepciune şi solidaritate, dar am convingerea că în final vom reuşi să facem din şcoala românească o pepinieră a performanţei la toate nivelurile. Vă încurajez să speraţi şi să aveţi visuri îndrăzneţe, pentru ca aşa cum spunea Steve Jobs la ceremonia de absolvire a studenţilor de la universitatea Standford : “Trebuie să aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele stiu deja ce vă doriţi cu adevarat să deveniţi. Toate celelalte lucruri sunt secundare.” Vă doresc sa fiţi puternici şi să ne revedem peste ani, cu multe împliniri şi realizări profesionale . Tuturor celor prezenti, vă mulţumesc şi vă doresc

Craciun fericit !

Prefect, George LAZĂR

Lasa un comentariu