12 tineri din Săbăoani şi-au recăpătat libertatea în Ajunul Anului Nou

03/01/2019

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani au arestat 12 tineri din Săbăoani, în ziua de 30 decembrie 2018, pentru infracţiunile de lovire şi alte violenţe, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cei 12 tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, toţi din Săbăoani, grupaţi în două grupuri, au fost reţinuţi ţi introduşi în arestul I.P.J. Neamţ după ce, în jurul orei 4 dimineaţa, s-au întâlnit în faţa unui local din centrul localităţii Săbăoani, unde s-au încăierat, lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele. Totodată, prin aceste manifestări, cei doisprezece tineri au tulburat ordinea şi liniştea publică în centrul localităţii Săbăoani. A doua zi, pe 31 decembrie 2018, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv. Cu toţii sunt cercetaţi în stare de libertate.
Nu acelaşi noroc l-au avut 3 romaşcani de 22, 42, respectiv 50 de ani, acuzaţi de furt calificat, care au fost prinşi în flagrant, în ziua de 30 decembrie 2018, în timp ce furau bunuri dintr-o maşină. În ziua de 31 decembrie 2018, Judecătoria Roman dispus faţă de cei trei, arestarea preventivă pentru 30 zile.
Geanina NICORESCU

Urmatorul articol >

Lasa un comentariu