561 de ani de la atestarea documentară a comunei Hangu

14/02/2019

Se împlinesc, în luna februarie, 561 de ani de la prima atestare documentară a comunei Hangu, adevărat leagăn al spiritualităţii nemţene, care a dat judeţului Neamţ şi ţării personalităţi precum istoricul Constantin Matasă, întemeietor al Muzeului de Istorie din Piatra-Neamț, compozitorul, dirijorul, profesorul, folcloristul şi muzicologul Gavriil Galinescu sau învățătorul Teoctist Galinescu, fondator și președinte de onoare al Fundației Culturale „Gavriil Galinescu“ și inițiatorul publicației locale „Țara Hangului“. „Numele de HANGU este menționat pentru prima oară într-un document emis de Cancelaria Voievodului Ștefan cel Mare, la 13 februarie 1458, iar de atunci zeci de cărți «vorbesc» despre acest ținut binecuvântat de Dumnezeu și de o frumusețe fără seamăn și despre hangani – oameni harnici, hotărâți, curajoși și veseli”, spune bibliotecara Liliana Pîntea de la Biblioteca Hangu.

Actul de naştere al comunei Hangu

Redăm, mai jos, documentul care atestă „naşterea” comunei Hangu, document descoperit în arhivele din Iași, de către reputatul profesor de istorie Gheorghe Drugă: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că a binevoit Domnia mea, cu bună voinţa noastră şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu gândul nostru bun ca să întărim biserica noastră şi mănăstirea noastră de la Neamţ, unde este hramul «Sfânta Înălţare», şi am dat şi am întărit mănăstirii noastre de la Neamţ satul anume Băloşeşti şi mănăstirea de la Hangu, pe vechiul hotar, şi doi tătări, anume Oancea cu fiul său Petruş, şi femeile lor şi copiii lor. Toate acestea mai sus scrise să fie mănăstirii noastre uric, cu tot venitul, neclintit niciodată, în veci. Iar hotarul acestui sat şi al mănăstirii să fie pe vechiul hotar, pe unde au folosit din veac. Iar la ceasta este credinţa domniei noastre a mai sus scrisului Ştefan voievod, şi credinţa mitropolitului nostru, Chir Teoctist, şi credinţa boierilor noştri: credinţa panului Manoil, credinţa panului Vlaicu, credinţa panului Petru pârcălab, credinţa panului Goian vornic, credinţa panului Ştibor, credinţa panului Toma Cânde, credinţa panului Iliaş Moruz, credinţa panului Micu Crai, credinţa panului Albu, credinţa panului Ponici, credinţa panului Lazea Pitic, credinţa panului Şandru de la Dorohoi, credinţa panului Hodco, credinţa panului Sin, credinţa panului Seaciş spătar, credinţa panului Stanismir vistier, credinţa panului Isaia postelnic, credinţa panului Sberea stolnic, credinţa panului Boureanu comis şi credinţa tuturor boierilor noştri mari şi mici. (…) Iar pentru mai mare întărire a tuturor celor mai sus scrise, am poruncit slugii noastre credincioase, Dobrul logofăt, să scrie şi să atârne pecetea noastră la această carte a noastră. La Suceava, în anul 6966 (1458), luna februarie, 13.” (din volumul „Istoria Hangului”, de prof. Gheorghe Drugă, Ed. Cetatea Doamnei, 2007) De asemenea, după cu arată istoricul Gheorghe Drugă, potrivit unei tradiţii locale, după bătălia de la Războieni, pentru refacerea oştirii sale şi pentru aşteptarea ajutorului din partea lui Matei Corvin, voievodul Ştefan cel Mare s-a retras în această regiune a Hangului, în Poiana Colibița, nu departe de Poiana Teiului.

Drama hanganilor

În perioada interbelică, satul Hangu cunoaște o dezvoltare fără precedent care se oprește odată cu construcția barajului de la Bicaz. După ce mai bine de jumătate din populaţia comunei a fost strămutată, localitatea a pierdut o serie de instituții importante, între care amintim judecătoria și spitalul, dar și cea mai mare parte a industriei, fabrica de cherestea, încetând, practic să mai existe. În istoria zbuciumată a hanganilor se înscrie şi distrugerea, de către comunişti, a bisericii din centrul satului, construcţie ce avea aproape dimensiunile unei catedrale. Ridicarea locaşului de cult a durat 30 de ani, începând în 1921. Sfinţită în 1951, biserica a funcţionat doar 8 ani, fiind dinamitată, pe data de 22 mai 1959, sub privirile neputincioase ale localnicilor, în vederea construirii Barajului de la Bicaz. În anul 1975, ruinele catedralei din Hangu au ieșit pentru prima oară de sub ape, iar în același an preotul Mihail Popa din Hangu a oficiat slujba de Înviere chiar pe rămășițele altarului de altădată. Şi astăzi, pe timp de secetă, când apele lacului se retrag, pot fi văzute ruinele vechii catedrale.

Irina NASTASIU