Astăzi se împlinesc 112 ani de la naşterea marelui gânditor creştin Petre Ţuţea (1902 – 1991). Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, judeţul Argeş, în familia unui preot. A studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la „George Bariţiu” din Cluj, urmând apoi, tot la Cluj, cursurile Facultăţii de Drept. Devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude”, în 1929, iar în 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu.
Devine un comunist convins în perioada studenţiei, scriind la revista “Stânga”. Lucrează la Ministerul Economiei Naţionale şi este trimis în mai multe călătorii diplomatice, la Berlin, Budapesta şi Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali, alcătuit, printre alţii, din Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Constantin Noica.
În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, iar între anii 1933-1934 e ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde îl întâlneşte pe Nae Ionescu. Va colabora la revista “Cuvântul” a lui Nae Ionescu, trecând de la stânga la dreapta şi devenind legionar. În cadrul Guvernului Naţional – Legionar, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940 şi 1944 a fost Şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.
După cel de-al Doilea Război Mondial este anchetat cinci ani în stare de arest, fiind condamnat definitiv în 1956, la 10 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. I se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani de muncă silnică, din care a făcut 8 ani, între 1956 – 1964, la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare, petrecuţi la Malmaison, Aiud, Jilava şi Ocnele Mari.
După eliberarea din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma suferinţelor la care a fost supus de-a lungul anilor grei de temniţă, Ţuţea va fi permanent supravegheat de securitate, până la sfârşitul anului 1989. Moare la 3 decembrie 1991, în vârstă de 89 de ani.
„Un colos intelectual într-un suflet de copil”
„Când am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant – puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Şi atunci m-am gândit că există o forţă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlănţuire. Pentru că, personal, nu mă pot dezlănţui şi elibera. Iar a vieţui acolo, la închisoare, fără asistenţa Lui nu se poate; au fost oameni care au murit… Atunci s-a născut în mine credinţa nelimitată în atotputernicia şi atotbunătatea divină.” (Petre Ţuţea)
„Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”(Petre Ţuţea)
„Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filosof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească. Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întâlnire de opinii. Gândirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă. A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.” (Ioan Ianolide – „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă”, Editura Bonifaciu, București, 2012, pp. 307-308)
Irina NASTASIU
