111 ani de la înființarea Parcului Cozla

DSC_4895 La bustul lui Nicu Albu din Parcul Cozla, s-au aniversat, sâmbătă, 111 ani de la înființarea Parcului, eveniment la care au participat Ion Strătilă – vicepreședinte Asociația „Nicu Albu“, Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț, Vasile Popescu – viceprimar, Vasile Ouatu și Iulius Trapiel – consilieri locali. Prima parte a manifestărilor a fost dedicată discursurilor care au subliniat importanța acestui eveniment. Președintele Asociației „Nicu Albu“, Iulian Luca, a lansat o invitație publică de parteneriat între Asociația „Nicu Albu“ și Primăria Piatra Neamț, respectiv  Consiliul Local, în vederea realizării pe versantul Cozla a unei rezervații naturale, care să fie populate, în principal cu animalele mari existente în parc sau altele care vor fi aduse, de exemplu, zimbri. „Aceasta ar putea constitui o realizare unică în România, în condițiile în care există telegondola din care turiștii ar putea viziona acest parc-rezervație“, a spus Iulian Luca.

A doua parte a fost un program artistic oferit cetățenilor prezenți în parc de către Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte“ și tinere talente de la Centrul de Cultură „Carmen Saeculare“.

La 15 august 1904 se deschis Parcul Cozla, pentru publicul larg. Au fost plantați, aici, peste 57.000 de puieți de brad și pin, aduși din zona Castelului Peleș. „Construcțiile și amenajările, înmulțite în timp, din diversele puncte ale parcului, dau un farmec deosebit oazei de liniște, odihnă și petrecere a timpului. O plimbare până la enigmaticele Căldări de pe culmea Cozlei lasă oricui amintiri de neuitat“, spune profesorul Sergiu Găbureac.
„Totul impresiona, totul era făcut după standardele europene ale epocii! Copiii se simțeau atrași de Grota ursului Vasile, cu grilajul instalat abia în 1909. Bărbații, în schimb, apreciau cochetul Pavilion central cu cazinou și teatru de vară sau Bufetul de jos (1926). Din nefericire, pavilionul este cuprins de flăcări devastatoare la 11 iunie 1924. Mai târziu, pe același loc, sunt ridicate Colibele Haiducilor.
La fel de atrăgătoare erau pista de popice și terenul de tenis, cel din urmă aflat pe platoul de sub Terasa de sus (1920)“, precizează, în descrierea sa, prof. Găbureac.
Cunoscutul Cerc al Gospodinelor se deschide publicului 22 de ani mai târziu, la 28 iunie 1926, din inițiativa înv. Eugenia P. Popovici.
Bustul unuia dintre cei mai apreciați și cunoscuți primari ai orașului Piatra Neamț, Nicu Albu a fost sculptat de Oscar Späthe, a fost dezvelit în 1923 de către  prim-ministrul acelei vremi, Ionel Brătianu.  Abia în 1994, la 5 ani de la căderea comunismului, bustul a fost reașezat acolo unde se cuvenea.

M.O.T.

Foto: M.A.